Restrângerea dezvoltărilor imobiliare în ultimii ani în București, în bună măsură din cauza politicilor autorităților locale, a condus la o ofertă în scădere, pe o cerere în creștere din partea cumpărătorilor, care sunt puși astfel în situația de a plăti mai mult și de a accepta compromisuri mai mari în ce privește locuințele achiziționate, a declarat, la Conferința Profit.ro - Piața imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediția a IV-a, Răzvan Ionescu, CCO, Imobiliare.ro.
Potrivit acestuia, una dintre marile probleme ale Capitalei, inclusiv în ce ține de zona de imobiliare, este lipsa unei strategii pe termen lung, primarii fiind în general concentrați pe problemele imediate, pe crize, și pe proiectele pe care le pot termina în propriile mandate, astfel încât să fie prezentate electopratului. Ionescu a dat exemplu Oradea ca oraș care a reușit să își facă o strategie pe termen lung și să o și pună în aplicare.
Conferința a fost organizată cu sprijinul 123Credit, Cushman & Wakefield Echinox, Genesis Property, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate și Nordis Group, fiind transmisă și în direct la Profit News TV, precum și pe pagina de Facebook a Profit.ro.
VIDEO poate fi văzut AICI
"Acum am ajuns cumva la un cerc complet, în care vedem de ce restrângerea dezvoltărilor imobiliare, care restrânge oferta, într-o (perioadă de, n.r.) cerere crescută, duce de fapt la înrăutățirea vieții. Pentru că oamenii încep să accepte compromisuri din ce în ce mai mari, pentru prețuri din ce în ce mai mari și devin din ce în ce mai nemulțumiți. Asta pentru că, probabil, la nivel declarativ ni se spune <<E bine să nu construim, pentru că nu ne aglomerăm>>. De fapt, efectul este exact invers, de aglomerat tot ne aglomerăm, că nu ne scoate nimeni din oraș, dar începem să acceptăm compromisuri din ce în ce mai mari pentru că nu avem din ce alege", a spus Ionescu.
CITEȘTE ȘI VIDEO Conferința Profit.ro Real Estate – Ediția a IV-a. Antoanela Comșa, Meta Estate: TVA-ul mare se răsfrânge în calitatea construcțiilor. „Lumea se sperie... Trebuie să plătesc 50.000 de euro TVA!”Cererea pentru achiziția de locuințe
Oferta proprietăți la vânzare
București funcționează de zeci de ani în situație de criză
"Vorbim de regenerare urbană, dar regenerare urbană unde? Pentru că cineva trebuie să-și pună contribuția, să-și pună capul acolo și să zică <<Vreau 20 de ani zona să evolueze în felul ăsta. Facem niște investiții în zona aia.>> Dar dacă principiul este <<Hai să nu fac nimic, că cine știe ce mafiot mai apare și îmi face ceva acolo>>, nu o să se schimbe. Și, aparent, Bucureștiul asta vrea", a spus Ionescu.
CITEȘTE ȘI Declinul de pe piața imobiliară chineză a continuatÎn timp ce în Capitală lipsește o planificare coerentă pe termen lung, alte orașe, cel mai cunoscut exemplu fiind Oradea, au arătat că se poate face.
"Eu cred că cel puțin la București funcționăm de 20-30 de ani în situație de criză. Nu este nimeni cu mintea suficient de limpede, care să pună criza la 50% din spațiul mental și 50% să pună pe planning pe termen lung. Nu vedem. Narativa oficială este că avem altele de făcut, avem canalizare ... De parcă, până nu le terminăm pe astea, canalizarea și șina de tramvai din Băneasa, nu ne putem gândi la viitor. Și asta se întâmplă de foarte mulți ani. Se întâmplă și în discurul fostului și viitorului primar, compartimentalizarea asta a prezentului și viitorul vom vedea noi. Aparent este o rețetă de succes, pentru că așa au fost votați. Există și exemple diferite. Eu întotdeauna dau exemplul Oradei. Îi știu pe oamenii ăia de 12-15 ani. În 2014, când vorbeam cu acea echipă, care avea niște experți de primă clasă în zona de smartcity, aveau un plan în care ei știau inclusiv ce au făcut anul trecut. Îl aveau pus pe masă. Că îl facem, că nu-l facem, dar îl aveau pus pe masă, îl aveau coerent. Știm ce străzi spargem, știm unde o să construim, știm unde o să dăm autorizații", a spus acesta.
Una dintre cauzele pentru care politicienii au scăpat ani la rând cu acest mod de a proceda este și că alegătorii nu caută să vadă că se poatye și mai bine, că sunt orașe care se dezvoltă coerent, după strategii pe termen lung.
"Dacă niște români în România au reușit să facă asta, nu e imposibil. Dar aparent, trebuie și cei care votează să înțeleagă asta", a afirmat Ionescu.