Vânzări de peste 98 milioane euro pentru retailerii din mall-ul AFI Palace Cotroceni

Vânzări de peste 98 milioane euro pentru retailerii din mall-ul AFI Palace Cotroceni
scris 21 aug 2015

Retailerii din centrul comercial AFI Palace Cotroceni au avut în primele șase luni vânzări de 98,2 milioane de euro, adică peste 1.200 de euro pe metrul pătrat de spațiu comercial, potrivit raportului financiar al proprietarului consultat de Profit.ro. Vânzările sunt cu 6,4% mai mari decât în perioada similară a anului trecut.

În primul semestru al anului trecut, vânzările retailerilor din centrul comercial din Bulevardul Timișoara, au totalizat 92,3 milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News

Vânzările retailerilor (cifra de afaceri), cu excepția hipermarketului, au crescut cu 6% în trimestrul al doilea și cu 7,5% în primul semestru 2015, în comparație cu aceleași perioade ale lui 2014. Rata de ocupare a AFI Palace Cotroceni, cu o suprafață de 81.000 de metri pătrați este aproape de 99%, inclusiv spațiile adiționale oferite de prima extindere a mall-ului, care a fost finalizată în trimestrul al doilea.

Dezvoltatorul imobiliar AFI Europe a obținut în primul semestru venituri din închirierea centrelor comerciale AFI Palace Cotroceni și AFI Palace Ploiești de circa 20 de milioane de euro, în creștere cu 8,4% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

În doilea semestru venitul operațional net obținut a fost de 10 milioane de euro, reprezentând un avans de 8,3% în compse luni 20 mil.euro din închirierea mall-urilor din București și Ploieștiarație cu T2 2014, potrivit unui comunicat al companiei.

Centrul comercial AFI Palace Cotroceni, activul cel mai mare și mai important al companiei AFI Europe România, a generat în trimestrul al doilea al acestui an un venit operațional net de 7,8 milioane de euro, reprezentând o creștere de 7% comparativ cu 2014, și 15,2 milioane de euro în prima jumătate a anului 2015, rezultate mai mari cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Venitul operațional net al centrului comercial AFI Palace Ploiești a fost de peste 2 milione de euro în S1 2015. Rezultatele înregistrate de mall arată o creștere semnificativă a vânzărilor retailerilor (cifra de afaceri), de 20% în comparație cu aceeași perioadă a lui 2014. Gradul de ocupare actual al mall-ului din Ploiești rămâne constant la 99%.

În prezent, portofoliul din România a AFI Europe cuprinde o suprafață închiriabilă de 150.000 metri pătrați, cu o rată de ocupare medie a tuturor activelor generatoare de venit de peste 98%. O suprafață totală închiriabilă adițională de 32.000 metri pătrați urmează să fie adăugată portofoliului companiei la finalizarea clădirilor de birouri AFI Park 4&5.

”Rezultatele financiare excelente susțin planurile noastre de dezvoltare în România, inclusiv noul centru comercial care va fi dezvoltat în Brașov (45.000 mp), proiectul de birouri ce va fi dezvoltat pe Bulevardul Progresului din București (50.000 mp) și proiectul cu destinație mixtă din Bucureștii Noi (peste 300.000 mp), a căror construcție fiind planificată să înceapă în 2016”, a declarat David Hay, directorul executiv al AFI Europe România.

AFI Europe operează în România din 2005 și mai are în construcție proiectul de birouri AFI Park din București care la final va cuprinde 5 clădiri. Dintre acestea trei au fost finalizate.

În iulie 2015, compania a cumpărat de la Cora un teren de 40.000 de mp în centrul orașului Brașov pentru dezvoltarea unui centru commercial cu o suprafață închiriabilă de 45.000 de metri pătrați și un proiect de birouri de 11.000 de mp.

Mai mult, AFI Europe România va dezvolta în viitorul apropiat două proiecte cu utilizare mixtă pe terenul de 80.000 mp pe care îl deține în orașul Arad și pe terenul de 148.000 mp din Bucureștii Noi din sectorul 1 al capitalei.

Pe segmentul clădirilor de birouri, AFI Europe România va dezvolta AFI Business Park București, un parc de business clasa A cuprinzând 50.000 mp GLA, amplasat în imediata apropiere a hotelului J.W. Marriott și a Parlamentului din sectorul 5 al capitalei. Parcul de afaceri va consta în 2 clădiri de birouri de înălțime redusă și un turn de birouri, cu multe spații verzi, spații moderne, high tech, într-un centru urban cu o  piațetă centrală și grădini.

viewscnt
Afla mai multe despre
afi europa
rezultate
mall