Aceasta reprezintă cea de-a patra etapă a amplului proiect de regenerare urbană din Iași, dezvoltat pe terenul care anterior a găzduit o fabrică de mătase.
Lucrările de construcție sunt programate să înceapă în vara acestui an.
Prima etapă LOOM va include 314 locuințe, dezvoltate în două clădiri rezidențiale.
LOOM, noua etapă a SILK District, va avea patru faze de dezvoltare, cu un total de 1.254 noi apartamente.
Prime Kapital a intrat în Româmia în 2018.
Compania a construit și livrat până în prezent peste 1.600 de apartamente în 4 proiecte rezidențiale și are în diferite stadii de construcție alte 533 apartamente.
MAS Real Estate, prin intermediul platformei Prime Kapital, care este principalul său acționar, are în dezvoltare centre comerciale și ansambluri rezidențiale în valoare de sute de milioane de euro în mai multe orașe din România. Managementul companiei este asigurat de o echipă de români coordonată de Martin Slabbert și Victor Semionov, cei care au pus și bazele NEPI, astăzi investitorul imobiliar cu cel mai valoros portofoliu din România.
Unul dintre acționarii MAS Real Estate, cu o deținere de 9,42%, este Government Employees Pension Fund (GEPF), fondul de pensii al angajaților guvernului sud-african, cel mai mare fond de pensii din întreaga Africă. GEPF deține acțiuni și la Growthpoint, care deține o parte semnificativă din acțiunile Globalworth - cel mai mare proprietar de clădiri de birouri din România, iar administratorul GEPF – Public Investment Corporation are participații și în cadrul NEPI Rockcastle, cel mai mare investitor imobiliar din România.
În 2022, Prime Kapital anunța că intenționează să investească, până în 2029, 1,97 miliarde de euro în proiecte de retail, dezvoltări de birouri și proiecte rezidențiale cu o suprafață totală de 1,5 milioane de metri pătrați în mai multe orașe din România.















