În luna septembrie, înainte de începerea noului an universitar, cererea și, implicit, activitatea de tranzacționare ajunge la apogeu pe piața închirierilor de apartamente. Astfel, la finalul verii, cererea este cu 15-20% mai ridicată decât în restul anului.
Din 2015 încoace, chiriile din marile orașe ale țării au revenit pe un trend vizibil ascendent, potrivit datelor Imobiliare.ro. Și în vara lui 2017 pretențiile proprietarilor manifestă aceeași tendință de creștere față de anul precedent, acestea ajungând astfel, per ansamblu, la cel mai ridicat nivel din 2012 încoace. Ca și pe piața vânzărilor de apartamente, Bucureștiul se află în strânsă concurență cu Cluj-Napoca în ceea ce privește cele mai mari prețuri, orașul de pe Someș reușind să surclaseze Capitala pe două dintre segmentele de piață analizate.
Analiza de mai jos ia în calcul chiriile medii solicitate la nivelul lunii iunie în anii 2017, 2016 și 2012.
București
În cel mai mare oraș al țării, chiria medie solicitată pentru o garsonieră a ajuns la circa 228 de euro pe lună în 2017, față de 218 euro pe lună în 2016 și, respectiv, 222 euro pe lună în 2012. Pe segmentul apartamentelor cu două camere, pretențiile proprietarilor ajung acum la 321 de euro pe lună, față de 298 de euro pe lună anul trecut și 303 euro pe lună în 2012. Pentru apartamentele cu trei camere, prețul solicitat se situează acum la 404 euro pe lună, mai mult decât suma de 378 de euro pe lună valabilă anul trecut, dar mai puțin decât cei aproape 421 de euro pe lună solicitați în 2012.
Brașov
În orașul de la poalele Tâmpei, chiria medie cerută pentru o garsonieră a scăzut ușor față de anul precedent, respectiv de la 187 la 183 de euro pe lună, însă este mai mare decât valoarea consemnată în 2012, adică 172 de euro pe lună. Pe de altă parte însă, suma necesară pentru închirierea unui apartament cu două camere se situează în prezent la 277 de euro pe lună, față de 243 de euro pe lună în 2016 și 241 de euro pe lună în 2012. Unitățile locative tricamerale au acum un preț mediu cerut de 320 de euro pe lună, în creștere de la 299 de euro pe lună anul trecut și 309 euro pe lună în 2012.
Cluj-Napoca
În capitala Transilvaniei, datele arată că bugetul necesar pentru închirierea unei garsoniere a ajuns la 220 de euro pe lună în 2017, față de 204 euro pe lună în 2016 și 203 euro pe lună în 2012. Un apartament cu două camere, pe de altă parte, are un preț mediu cerut de 360 de euro pe lună, în creștere de la 311 euro pe lună anul trecut și de la 298 de euro pe lună în urmă cu cinci ani. Nu în ultimul rând, locuințele tricamerale au ajuns anul acesta la 445 de euro pe lună, de la 409 euro pe lună în 2016 și circa 390 de euro pe lună în 2012.
Iași
În capitala Moldovei, o locuință monocamerală poate fi închiriată acum cu 191 de euro pe lună, față de 185 de euro pe lună anul trecut și, respectiv, 186 de euro pe lună în 2012. Pe segmentul apartamentelor cu două camere, așteptările proprietarilor se situează în prezent la 269 de euro pe lună, față de valoarea de 253 de euro pe lună valabilă atât în 2016, cât și în 2012. Cei care vor să închirieze o unitate locativă cu trei camere trebuie să scoată acum din buzunar 319 euro pe lună, la fel ca în 2012, dar peste suma de 273 de euro pe lună necesară anul trecut.
Timișoara
În orașul de pe Bega, suma necesară pentru închirierea unei garsoniere a ajuns în 2017 la 171 de euro pe lună, în creștere de la 165 de euro pe lună anul trecut și, respectiv, de la 150 de euro pe lună în 2012. Clienții interesați de un apartament cu două camere trebuie să plătească, în medie, 278 de euro pe lună, față de 261 de euro pe lună în 2016 și 197 de euro pe lună în 2012. Așteptările proprietarilor de locuințe cu trei camere au ajuns însă la 327 de euro pe lună, de la 311 euro pe lună anul trecut și, respectiv, de la 241 de euro pe lună în urmă cu cinci ani.