Costul ridicat al imobilelor și mai ales accesul dificil la creditare îi determină pe tot mai mulți români, tineri în special, să ia în calcul varianta închirierii, într-o primă fază, susțin analiștii.
Pentru fondurile de investiții sau dezvoltatori care și-au stabilit strategii pe termen lung, o astfel de investiție se arată promițătoare, mai ales pentru orașele mari din România, unde cererea pentru locuințe este în creștere, scrie Termene.ro.
Variantă mai rapidă
Bogdan Severin, sales manager Imopedia.Ro, portal imobiliar, spune că, la acest moment, există tot mai mulți investitori interesați să preia proiecte imobiliare aflate în diverse stadii de execuție, mai ales în marile orașe.
La baza unei astfel de decizii se află un motiv simplu: prețurile terenurilor și costurile de construcție au crescut, iar obținerea autorizațiilor noi poate dura chiar și peste un an.
„În acest context, preluarea unei clădiri deja începute devine o variantă mai rapidă, mai sigură și, de multe ori, mai profitabilă. Mulți investitori preferă să finalizeze aceste proiecte și să le transforme în ansambluri destinate închirierii, mai ales dacă sunt aproape de mijloace de transport, centre comerciale sau universități”, a declarat pentru Termene.ro Bogdan Severin.
În opinia lui, o astfel de investiție poate să devină rentabilă într-un interval de aproximativ 10 ani, în funcție de prețul de achiziție, nivelul chiriilor și calitatea administrării.
„Practic, în loc să lase banii blocați în conturi, investitorii aleg să-i plaseze într-un activ real, care aduce venituri lunare constante”, arată reprezentantul Imopedia.Ro.
Cartiere private
Bogdan Severin consideră că este foarte posibil ca în perioada următoare piața să se echilibreze în favoarea închirierii. Nici nu este de mirare, până la urmă, în condițiile în care accesul mai dificil la credite, creșterea avansurilor și incertitudinea privind dobânzile îi determină pe mulți români, mai ales tineri, să amâne achiziția unei locuințe.
„Modelul „build-to-rent” – adică dezvoltări imobiliare construite special pentru închiriere – începe timid și în România, în special în București, Cluj și Timișoara. Este încă un segment mic, dar cu potențial mare, mai ales pentru fonduri de investiții sau dezvoltatori care gândesc pe termen lung”, precizează Bogdan Severin.
Adevărul este, însă, că deși românii se află printre cei mai mari „proprietari” din Europa, mentalitatea începe să se schimbe: o parte dintre chiriași preferă acum confortul, siguranța și flexibilitatea închirierii profesioniste în locul unei achiziții grăbite.
„În următorii ani, e realist să vedem primele cartiere private dedicate exclusiv închirierii – un pas firesc într-o piață care se maturizează”, afirmă reprezentantul Imopedia.Ro.
Afacere rentabilă
Analistul economic Adrian Negrescu spune și el că în ultima perioadă sectorul construcțiilor atrage un număr tot mai mare de investitori care preiau proiecte integrate și le scot pe piață la închiriere.
„Se cumpără într-o frenezie imobile, care sunt transformate deja pentru închiriere, deoarece au crescut foarte mult și în România chiriile. O să devină o afacere afacere extrem de profitabilă să cumperi acum un bloc cu o medie de 50.000 euro apartamentul și apoi să-l închiriezi. În zece ani ai scos investiția”, afirmă Adrian Negrescu.
Analistul declară că cererea de locuințe în orașele mari va continua să crească și în viitor.
„O să vedem cartiere întregi de închiriat, pentru că nimeni n-o să-și mai permită să ia un credit de la bancă, la fel este și în Polonia, la Cracovia, sau în Ungaria, la Budapesta”, susține Negrescu.
Lider în Europa
România ocupă prima poziție la nivelul UE în ceea ce privește numărul de proprietari de locuințe, cu un procent de peste 95%, după cum arată un raport european - touteleurope.eu.
Trebuie remarcat că rata proprietății este în general ridicată în fostele state comuniste, țara noastră devansând țări precum Slovacia, Ungaria și Croația.
În statele occidentale, în schimb, se merge pe modelul închirierii, iar Germania - 53% și Austria -46% ocupă primele poziții într-un astfel de top.
Fenomenul se manifestă și în țările nordice - Danemarca și Suedia, unde aproximativ 40% din populație închiriază locuințele, în condițiile în care există un fond locativ public sau cooperativ bine dezvoltat.
Închirierile au o pondere semnificativă și în Franța, unde proprietatea domină (64%). Spania, în schimb, are trei sferturi din proprietari, în timp ce în Belgia procentul ajunge la circa 72%.
Tranzacții
În luna octombrie 2025, au fost vândute la nivelul întregii țări un număr de 58.502 de imobile, cu 3.242 mai multe față de luna septembrie, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Numărul caselor, terenurilor și apartamentelor care au făcut obiectul tranzacțiilor este cu 9.496 mai mic față de perioada similară a anului 2024.
Cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în București – 8.829, Ilfov – 3.981 și Cluj – 2.929. Județele cu cele mai puține imobile vândute sunt Teleorman – 56, Covasna – 394 și Sălaj – 411.
La nivel de reședințe de județ, cele mai multe tranzacții imobiliare în octombrie 2025 au fost consemnate în Cluj-Napoca – 1.096, Brașov – 1.079 și Iași – 877, iar cele mai puține, în Alexandria – 21, Slatina – 64 și Slobozia – 71.













