Primarii și directorii instituțiilor de învățământ din România sunt obligați ca, până în 1 ianuarie 2021, să dispună începerea expertizării tehnice, în vederea încadrării într-o clasă de risc seismic, a clădirilor din administrea lor în care se desfășoară o activitate didactică, iar până în 1 iunie 2024 trebuie să finalizeze acest proces, potrivit unei legi trimise astăzi spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.
Legea se referă doar la clădirile care au fost construite înainte de 1978 și mai precizează că, în cazul în care există deja o expertiză, aceasta trebuie refăcută dacă e mai veche de 1 ianuarie 2010.
Banii necesari acestei operațiuni, care trebuie realizată de experți tehnici atestați, vor fi asigurați de la bugetul de stat prin Ministerul Educației Naționale, la solicitarea primăriilor pe raza cărora se află școlile.
„Conducătorii instituțiilor publice care au în administrare construcții cu destinația de unități sau instituții de învățământ care au fost construite înainte de 1978“ care nu respectă această lege riscă amenzi de la 1.000 lei la 10.000 de lei. Amenzile vor fi aplicate de instituția prefectului.
Scopul noii legi este acela de a diagnostica starea imobilelor în care se desfășoară activitatea didactică din România, pentru a prefigura un plan de interventție asupra acestora, precizează autorul actului normativ, senatorul USR Cristian Ghica.
Numai în 2017, tavanul din două școli din București și Deva s-a prăbușit, într-unul dintre cazuri soldându-se cu rănirea unui profesor, se arată în expunerea de motive a legii.
În România există 12.500 de unități pentru învățământul anteșcolar și școlar, circa 5.000 de unități primare și gimaziale, circa 160 de unități special primar și gimazial, 1.650 de unități liceale, 1.400 de școli profesionale și postliceale și aproximativ 100 de universități, arată datele Institutului Național de Statistică.
În aceste școli își desfășoară activitatea peste 3,5 milioane de elevi și studenți și circa 236.000 de profesori, care sunt expuși riscului în cazul unui seism, se mai precizează în expunerea de motive.