Primăria Capitalei a decis să cumpere fostul cinema Lumina cu 1,6 milioane de euro

Primăria Capitalei a decis să cumpere fostul cinema Lumina cu 1,6 milioane de euro
scris 19 dec 2017

Primăria Capitalei va cumpăra fostul cinema Lumina, oferind actualului proprietar suma de 1,6 milioane de euro din bugetul local, după rectificarea bugetară, a decis, marți, Consiliul General al Municipiului București (CGMB). Imobilul va intra, apoi, în administrarea Teatrului Ion Creangă.

Proiectul de hotărâre a fost aprobat cu 40 de voturi „pentru” și 12 voturi „împotrivă”, scrie News.ro.

Fostul cinema Lumina se află pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 32, Sector 5 și are o suprafață în teren de 498 de metri pătrați și suprafață totală utilă de 791,29 de metri pătrați, fiind construit în 1926.

Municipalitatea explică, în expunerea de motive, că instituțiile de cultură și cele de spectacole nu au suficiente spații pentru desfășurarea activităților, dând exemple Muzeul Național al Literaturii Române, care funcționează cu jumătate din colecțiile sale într-un sediu cu jumătate din suprafața celui pierdut în instanță, precum și teatrul Dramaturgilor Români, Teatrul Stela Popescu, Teatrul Ion Creangă, Teatrul Mic sau Casa Artelor Dinu Lipatti.

Urmărește-ne și pe Google News

„Odată cu relocarea sediului Primăriei Municipiului București în imobilul monument istoric din Bd. Rregina Elisabeta nr. 47, a reorganizării unor activități existente și a înființării de companii municipale, în condițiile existenței unui deficit de spații necesare desfășurării activităților culturale, în ultimul an a crescut drastic necesarul de spații specializate pentru activități de culturi și adinistrative”, spune Primăria Capitalei.

O agenție imobiliară din București anunță că începe să vândă proprietăți și în bitcoin CITEȘTE ȘI O agenție imobiliară din București anunță că începe să vândă proprietăți și în bitcoin

O Comisie care să facă o selecție a imobilelor aflate spre vânzare pe piața liberă ce ar putea fi folosite pentru înființarea sau extinderea unor muzee sau pentru sedii ale unor instituții publice și companii municipale a fost înființată, spune PMB, iar în urma prezentării unei oferte de către societatea ESPACO INVESTMENT SRL pentru cinema Lumina, s-a făcut o evaluare și s-a decis, astfel, că prețul final pentru achiziția imobilului este de 1,6 milioane de euro, de la bugetul local. Municipalitatea precizează că banii vor fi, de fapt, redirecționați de la un alt proiect, nefiind folosiți până în prezent.

viewscnt
Afla mai multe despre
cinema lumina
primaria capitalei