Prețurile solicitate de proprietari pentru apartamentele din centrul, semicentrul și nordul Bucureștiului au crescut cu aproximativ 1% în luna octombrie față de septembrie, la un preț mediu de 68.000 de euro, în timp ce prețurile pentru apartamentele din est, sud și vest s-au stabilizat în jurul valorii de 51.479 de euro, cu 21 de euro mai puțin decât în septembrie.
Zona de nord a Capitalei cuprinde, printre altele, cartierele Pipera, 1 Mai, Gara de Nord, Băneasa, zona vest include cartierul Drumul Taberei, Militari, Ghencea, Giulești, Grozăvești, zona est acoperă cartierul Titan, Pantelimon, Dristor, Mihai Bravu, Colentina, iar zona sud cuprinde cartierul Berceni, Apărătorii Patriei, Eroii Revoluției.
Apartamentele cu două camere din zona de centru-nord au înregistrat o creștere a prețurilor solicitate de 3,63% comparativ cu septembrie, prețul mediu ridicându-se la 57.000 de euro. Același tip de apartament, din estul, vestul sau sudul Capitalei, are un preț mediu de 43.000 de euro, cu 4,44% mai mic decât în septembrie.
O scădere a prețului solicitat a fost înregistrată și pentru apartamentele cu trei camere aflate la revânzare, atât din zonele mărginașe, cât și din cele de nord sau centru. Un astfel de apartament dintr-o zonă centrală sau de nord valorează, în medie, 75.000 de euro, cu 2,72% mai puțin decât în septembrie. De partea cealaltă, în zonele de est, sud și vest ale Bucureștiului, prețul mediu solicitat de proprietari pentru un apartament cu trei camere este de 59.900 de euro, cu 1,8% mai mic decât acela din septembrie.
În schimb, proprietarii apartamentelor cu patru camere, situate în zonele semicentrale, centrale și de nord ale Bucureștiului, au solicitat în octombrie prețuri cu 11,67% mai mari decât în septembrie. Valoarea medie a unei astfel de locuințe se ridică, astfel, în prezent, la 110.000 de euro. Apartamentele de patru camere sunt singurele locuințe pentru care și proprietarii din zonele mărginașe ale Capitalei au crescut pretențiile în luna octombrie. Acum, este solicitat un preț mediu de 71.500 de euro, cu 1.500 de euro mai mult decât în septembrie, conform unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară HomeFinders.
În ceea ce privește numărul de apartamente cu două, trei sau patru camere disponibile la revânzare în luna octombrie, acesta a scăzut cu 18,79%, comparativ cu septembrie. Apartamentele cu două camere au cea mai mare pondere din totalul de oferte disponibile la revânzare, respectiv 52,74%. La polul opus se află apartamentele cu patru camere, pentru care, în octombrie, au fost disponibile oferte într-un număr mic, mai exact 194.
De remarcat este faptul că, în contextul în care există mai multe apartamente disponibile la revânzare în zonele de est, sud și vest decât în centrul sau nordul Capitalei, în cazul apartamentelor cu patru camere, situația este inversă: cele mai multe apartamente disponibile la revânzare se regăsesc în zona de centru-nord.