Praktiker a închis magazinul de la Târgu-Jiu și se concentrează pe remodelarea celorlalte unități din rețea

Praktiker a închis magazinul de la Târgu-Jiu și se concentrează pe remodelarea celorlalte unități din rețea
scris 7 iul 2016

Retailerul de bricolaj Praktiker România a decis să închidă unitatea de la Târgu-Jiu, ultima intrată în rețea în urmă cu doi ani, aceasta fiind prima închidere din cele anticipate de directorul general al companiei, Isabelle Pleska. În același timp, retailerul a demarat un amplu proces de remodelare a magazinelor, primul fiind Praktiker Vitan. 

”Am închis săptămâna aceasta magazinul din Târgu-Jiu. A fost un test, pe un model mai mic care nu a dovedit, și acum l-am închis. Zona nu a fost potrivită în acest caz. Deocamdată, nu am (în plan - n.r.) niciun alt magazin care urmează să fie închis, totul depinde de negocierile pe care le avem cu proprietarii. Problema este nivelul chiriilor. Încercăm să negociem chiriile cu toți proprietarii”, a spus, pentru Profit.ro, directorul general al Praktiker România, Isabelle Pleska.

Urmărește-ne și pe Google News

Praktiker Târgu-Jiu se întindea pe o suprafață de peste 4.000 metri pătrați și a presupus, în 2014, atunci când a fost inaugurat, o investiție de circa 1,5 milioane euro. Acesta a fost și primul magazin al rețelei deschis după preluarea companiei Praktiker România de către Search Chemicals, companie condusă de omul de afaceri Ömer Süsli.

Retailerul de bricolaj rămâne astfel cu 27 de magazine în 23 de orașe, dintre care trei în proprietate (Piatra Neamț, Focșani și Galați), iar restul de 24 sunt cu chirie.

Pe de altă parte, Praktiker a decis să înceapă procesul de remodelare cu Praktiker Vitan, ca urmare a potențialului pe care îl are acest magazin, situat în zona de sud a Capitalei, magazinul este vizitat zilnic de un număr de aproximativ 1.000 de cumpărători. În plus, procesul de remodelare coincide cu aniversarea a 10 ani de la deschiderea acestui magazin, în 2006.

Printre noutățile pe care le aduce remodelarea se numără o gamă nouă de produse (pentru toate categoriile toate categoriile: entry, middle sau high), afișe de orientare poziționate mai vizibil, informații locale de vânzare pentru produsele mai complicate, care necesită mai multe detalii la achiziție sau zone de showroom îmbunătățite (pentru produsele sanitare, mobilă și decorațiuni).

Praktiker intră pe online și listează primele 5.000 de produse CITEȘTE ȘI Praktiker intră pe online și listează primele 5.000 de produse

Reamenajarea Praktiker Vitan a început în luna martie a acestui an, fiind vorba de o investiție de peste 400.000 de euro.

”Vom începe din luna august-septembrie (remodelările - n.r.). În mod normal, vom rebrandui magazinele de același tip. Asta înseamnă pe cele cu o suprafață între 8.000 și 10.000 de metri pătrați, adică aproape zece magazine situate în orașele cele mai mari”, a mai spus Isabelle Pleska.

Rezultatele pentru semestrul I sunt, în opinia acesteia, ”aproape în plan”, acest lucru însemnând o creștere de 10% a vânzărilor, vremea schimbătoare din luna mai nefiind însă favorabilă.

”Pe semestrul I, noi ne-am planificat cu 10% o creștere a vânzării, suntem aproape în plan. Am fost afectați de vremea nefavorabilă din luna mai, foarte ploioasă și rece, care nu a încurajat oamenii să facă lucrările de exterior. Cu toate acestea, am rămas în trend”, a mai spus directorul general.

Pentru tot anul 2016, ținta este de asemenea o creștere de 10%, ceea ce ar duce afacerile la circa 152 de milioane de euro, față de cele 136,6 milioane de euro raportate pentru anul anterior.

La finalul lunii aprilie a acestui an, retailerul a intrat și pe online, însă deocamdată a rămas la versiunea beta, nefiind făcută însă o lansare oficială. Numărul de produse a crescut de la 5.000 la peste 6.000, însă ambiția retailerului este ca, până la finalul anului, să listeze toate cele peste 40.000 de produse pe care le are și în magazine fizice să fie disponibile pentru cumpărăturile online.

”Vrem ca, în următoarele două luni, să avem câte un centru de trimitere pentru comenzile online în fiecare magazin din țară (în prezent, centrul de la care se trimit comenzile făcute online este Praktiker Vitan – n.r.)”, a spus Ömer Süsli, proprietarul lanțului de bricolaj.

În februarile 2014, nemții de la Praktiker AG au vândut businessul din România companiei Search Chemicals, deținută de omul de afaceri Ömer Süsli.

Retailerul avea încasări de doar 130 de milioane de euro în 2013 și pierderi de 16,4 milioane de euro, ultimul an în care operațiunile din România au mai făcut parte din grupul german Praktiker AG. După ce magazinele au intrat în portofoliul omului de afaceri român de origine turcă, acestea au început să înregistreze creșteri.

Principalii jucători din piața locală de bricolaj sunt Dedeman, Praktiker, Hornbach, Leroy Merlin, Brico Dépôt sau Mr Bricolage.

viewscnt
Afla mai multe despre
praktiker
remodelare
inchidere