Prăbușire anualizată de 12% a șantierelor noi de locuințe deschise în SUA

Prăbușire anualizată de 12% a șantierelor noi de locuințe deschise în SUA
scris 19 oct 2016

Numărul de proiecte inițiate pentru construcția de locuințe a scăzut luna trecută în Statele Unite cu 12%, la minimele ultimului an și jumătate.

Semne de oboseală în piața rezidențială americană. După un avans modest de 2,9% în luna august, șantierele noi pentru construcția de unități de locuit au scăzut cu 9,0% față de luna trecută. Raportată la o bază de calcul anuală, prăbușirea este încă și mai drastică, de 12%, cea mai importantă din ultimii 5 ani, conform rezultatelor prezentate astăzi de autoritatea de resort și preluate de Zero Hedge. Ar trebui să ne întoarcem în aprilie 2011, la o perioadă caracterizată încă de stres financiar și de prăbușire a cotațiilor în imobiliare, pentru a vedea o scădere de o amplitudine mai mare.

Nivelul consemnat luna trecută este cel mai coborât al ultimelor 18 luni. Dacă tendința pozitivă încă se menține pentru unitățile unifamiliale, pe segmentul imobilelor multifamiliale cu destinația închirierii căderea este de 38% în septembrie față de august și de 40,8% la nivel anualizat.

Urmărește-ne și pe Google News
Prețurile proprietăților în cea mai cunoscută stațiune montană a Americii se prăbușesc CITEȘTE ȘI Prețurile proprietăților în cea mai cunoscută stațiune montană a Americii se prăbușesc

De regulă, un impas în începerea construcțiilor noi este interpretată ca având corespondentă o imagine a developerilor despre îngustarea cererii. De regulă, această scădere este un factor precursor în declinul prețurilor. Prăbușirea cotațiilor din rezidențialul american în anii 2006-2010 a fost precedată de un declin al dinamicii deschiderii șantierelor noi, așa cum se vede și în grafic.

Prăbușire anualizată de 12% a șantierelor noi de locuințe deschise în SUA

viewscnt
Afla mai multe despre
sua
america
imobiliar
constructii
rezidential
case
apartamente
anunt vanzari