Nicușor Dan spune că dezvoltatorii imobiliari au început să dea în judecată inclusiv funcționari ai PMB: Și eu personal am fost dat în judecată

Nicușor Dan spune că dezvoltatorii imobiliari au început să dea în judecată inclusiv funcționari ai PMB: Și eu personal am fost dat în judecată
scris 21 aug 2023

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan,spune că unii dezvoltatori imobiliari au început să dea în judecată inclusiv funcționari ai primăriei și că el, personal, a fost dat în judecată, cerându-i-se până la 15 milioane de lei.

"În instanță stăm destul de bine. Adică, noi refuzăm să emitem diferite tipuri de documentații, ei ne dau în judecată. Mai grav este că au început să dea în judecată și funcționari. Mă dau și pe mine, evident, în nume personal. Asta e de la sine înțeles. Cei mai mulți mi-au cerut 15 milioane de lei personal să le dau. Dar au început să dea și funcționari și din cauza asta la concursurile pe care noi le-am făcut ca să angajăm funcționari în Direcția de Urbanism oamenii sunt reticenți să se înscrie. Dar nu cedăm", a spus primarul la B1Tv.

Urmărește-ne și pe Google News
Orașele cu cele mai scumpe locuințe din România: Cum au evoluat prețurile în ultimii doi ani CITEȘTE ȘI Orașele cu cele mai scumpe locuințe din România: Cum au evoluat prețurile în ultimii doi ani

Pe de altă parte, edilul general a precizat că actuala administrație a emis 2.000 de autorizații de construire și că 100 de cereri vizează restaurarea unor clădiri "foarte interesante" din Capitală.

"Pe zona de autorizații, am emis vreo 2.000 de autorizații de construire și cred că am transmis un semnal și cererile de autorizații care vin la noi sunt tot mai bune, în sensul că avem și 100 de cereri de la oameni care vor pur și simplu să restaureze clădiri foarte interesante din București. Deci, cumva am reușit să schimbăm trendul. Pe PUZ-uri, diferența între ce se făcea înainte și ce facem noi e mult mai mare. Adică, cam la 20-30% din ce se construia înainte e legal să se construiască", a spus Nicușor Dan.

Potrivit primarului, o serie de probleme ale Capitalei, precum blocajele din trafic sau distanțele mari față de școală, provin dintr-o planificare urbană "defectuoasă".

Cathedral Plaza din Capitală ar putea fi demolată în decurs de doi ani CITEȘTE ȘI Cathedral Plaza din Capitală ar putea fi demolată în decurs de doi ani

"A existat o speculație imobiliară. Niște oameni au venit, au cumpărat un teren, au angajat un urbanist care a făcut un desen, au venit cu desenul la Consiliul General și Consiliul General a zis: 'Poți să construiești șapte etaje mai mult decât construiesc vecinii tăi'. Și asta s-a întâmplat de mii de ori. Orașul e consecința a ce s-a întâmplat. Summumul acestei practici au fost PUZ-urile de sector, adică măriri de indicatori de construire într-un oraș supraaglomerat", a precizat Nicușor Dan.

Edilul a menționat că vor fi înaintate cereri în instanță pentru anularea unor autorizații de construcție emise în baza PUZ Sector 2.

"Sectorul 1 a fost mai întârziat și PUZ-ul n-a apucat să se dea. Sectoarele 3, 5 și 6 s-au anulat repede și au mai rămas 2 și 4. Dintre 2 și 4, evident că Sectorul 2 este mai bogat și miza financiară e mult mai mare. Sunt malurile de lac, Pipera și toate zonele pe care le cunoaștem. Instanța a suspendat, primarii nu ar mai fi trebuit să dea nicio autorizație - ceea ce orice student de anul I știe, că un act suspendat nu mai produce efecte. Numai că prefectul și Inspectoratul de Stat în Construcții i-au scris primarului: 'Dă totuși autorizații de construire în baza PUZ-ului'. Și el a dat. Și atunci noi pregătim niște acțiuni împotriva acestor autorizații. (...) Sunt multe lucruri grave acolo. Mici cartiere, de trei-patru hectare, foarte dense, fără școli, cartiere pe spații verzi. Blocuri P+14 pe maluri de lac", a spus Nicușor Dan.

viewscnt
Afla mai multe despre
nicusor
dezvoltatori