NEPI a închiriat 95% din City Business Centre Timișoara, unde lucrează peste 5.000 de persoane

NEPI a închiriat 95% din City Business Centre Timișoara, unde lucrează peste 5.000 de persoane
scris 18 ian 2016

Fondul sud-african de investiții NEPI și omul de afaceri Ovidiu Șandor au atras chiriași pentru 10.500 de metri pătrați în parcul de afaceri City Business Centre Timișoara (CBC), care a ajuns astfel la un grad de ocupare de 95%. Pentru acest an, NEPI vizează închirierea integrală a complexului.

Odată cu livrarea celei de-a cincea clădiri, în a doua parte a anului trecut, suprafața închiriabilă a City Business Centre a crescut la 47.141 metri pătrați. Numărul persoanelor care lucrează în prezent în centrul de afaceri a crescut considerabil în ultima perioadă, depășind 5.000 de angajați.

Urmărește-ne și pe Google News

"În cea de-a doua parte a anului trecut, am primit numeroase solicitări de închiriere din partea unor companii multinaționale, care activează în special din domeniile IT, engineering sau financiar. În 2016 așteptăm concretizarea planurilor unor chiriași, care vor avea ca rezultat expansiunea acestora și atingerea unui grad de ocupare a celor 5 clădiri până la aproximativ 100%", a declarat Lori Collin, office executive în cadrul NEPI.

Unele dintre companiile care își desfășoară activitatea în cel mai modern centru de business din Timișoara și-au extins suprafețele ocupate anul trecut, fiind însă semnate și contracte cu chiriași noi, precum Bosch, Hella, Ernst & Young, Banca Transilvania.

Ovidiu Șandor iese complet din City Business Centre din Timișoara. NEPI a preluat întregul complex de birouri CITEȘTE ȘI Ovidiu Șandor iese complet din City Business Centre din Timișoara. NEPI a preluat întregul complex de birouri

Complexul de birouri City Business Centre a fost finalizat în vara anului trecut, prin livrarea celei de-a cincea clădiri a proiectului, în urma unei investiții de circa 50 de milioane de euro.

Ovidiu Șandor a vândut, în 2012, către fondul de investiții NEPI primele trei clădiri ale proiectului de la Timișoara, iar sud-africanii au avut un acord pentru preluarea întregului parc de afaceri la finalizarea construcției. În urma tranzacției, omul de afaceri a rămas administratorul întregului proiect și s-a ocupat de coordonarea dezvoltării celorlalte două clădiri din proiect.

La sfârșitul anului trecut, Șandor a ieșit din acționariatul firmei ModaTim Business Facility, dezvoltatorul complexului de birouri City Business Centre Timișoara, fondul sud-african de investiții NEPI devenind astfel singurul acționar al proiectului pentru care avea un acord de preluare la finalizarea construcției.

NEPI este primul fond de investiții imobiliare listat la Bursa de Valori București, pe segmentul de piață creat pentru Real Estate Investment Trusts (REITs). Fondul este listat și pe bursele de valori de la Johannesburg (Africa de Sud) și Londra, pe segmentul AIM.

Portofoliul acestuia cuprinde proprietăți de retail, birouri și proprietăți industriale în valoare de 1,7 miliarde de euro. Principale active sunt centrele comerciale Promenada,  Mega Mall, Vulcan Value Center, European Retail Park din Brăila, precum și proiectele de birouri Floreasca Business Park și Lakeview din București.

ModaTim Business Facility este investitorul și dezvoltatorul complexului City Business Centre Timișoara. ModaTim Business Facility a fost înființată de către ModaTim, unul dintre liderii industriei textile românești. Societatea a fost înființată în 1959 și privatizată în 1994, de atunci fiind o societate 100% privată cu capital integral românesc.

viewscnt
Afla mai multe despre
nepi
timisoara
birouri