Fondul de investiții Meta Estate Trust, companie holding formată, cum a anunțat în premieră Profit.ro, din nume grele de investitori din imobiliare, energie, transport, HoReCa și piața de capital, anunță vânzarea celor 40% din părțile sociale deținute în Redport Properties SRL, dezvoltatorul proiectului The Level Apartments.
Compania a încasat peste 2,7 milioane de euro din închiderea tranzacției. Cu aceasta investiție compania a obținut un randament de 37%, după o investiție totală de 2 milioane de euro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
”Aceste tranzacții dovedesc potențialul de performanță a strategiei investiționale MET. Parteneriatele cu dezvoltatorii de proiecte imobiliare reprezintă un pilon strategic fundamental prin care vom putea obține randamentele promise acționarilor noștri.”, spune Alexandru Bonea, Director General MET.
Totodată, compania a decis să reinvestească treptat 2 milioane de euro prin achiziția a 10% din Redport Capital SRL, unul dintre cei mai importanți jucători rezidențiali autohtoni, activi în nordul Bucureștiului, ce deține terenuri strategice în zona istorică Dămăroaia - Străulești pe care în următorii 7 ani vor dezvolta peste 1600 de apartamente și spații comerciale.
Pornind de la o viziune pe termen lung asupra zonei, în care sustenabilitatea și integrarea facilităților tehnologice sunt aliniate la standardele internaționale, dezvoltatorul urmează să demareze construcția pentru fazele 3 și 4 ale proiectului The Level Apartments, cât și lucrările la Infinity Nord, unul dintre cele mai mari proiecte de regenerare urbană din București.
În virtutea colaborării pe care a avut-o încă de la început cu Redport Capital, Meta Estate Trust aloca o investiție de 2 milioane de euro pentru proiectele viitoare de dezvoltare imobiliara ale Redport Capital.
De asemenea, Meta Estate Trust a acordat un împrumut asociat filialei Montserrat Assets SRL în valoare de 420.000 de euro pentru a achiziționa două apartamente și patru locuri de parcare în zona de Nord. Cele două apartamente sunt închiriate pentru o perioadă minimă de 3 ani, cu un randament de peste 7%, prima investiție din linia de afaceri de închiriere.
Montserrat Assets SRL este o companie înființată în noiembrie 2022 cu scopul desfășurării unor proiecte specifice de investiții imobiliare și este deținută 100% de Meta Estate Trust.