Locuințele noi din China s-au scumpit

În luna ianuarie, prețurile medii ale locuințelor noi din 100 de orașe chineze au crescut, în timp ce scăderile din piața secundară s-au mai temperat, potrivit unui sondaj al China Index Academy.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Locuințele noi din China s-au scumpit

Locuințele noi s-au scumpit cu 0,18% față de luna precedentă, după un avans de 0,28% în decembrie. În orașe importante precum Chengdu, Shanghai și Hangzhou, lansarea unor proiecte rezidențiale premium a împins prețurile în sus atât lunar, cât și anual, în marile centre urbane de nivel 1 și 2.

În schimb, orașele mici de nivel 3 și 4 continuă să își reducă stocurile de locuințe, iar prețurile au scăzut atât lunar, cât și anual, scrie News.ro

Hervis, vândut integral. Și în România dispare ca brand. Spar renunță total după mai bine de 50 de ani CITEȘTE ȘI Hervis, vândut integral. Și în România dispare ca brand. Spar renunță total după mai bine de 50 de ani

Pe piața de revânzare, prețurile au scăzut cu 0,85%, o îmbunătățire față de declinul de 0,97% din decembrie.

Sectorul imobiliar chinez rămâne sub presiune de când regulile mai stricte au declanșat criza de lichiditate din 2021, ducând la incapacități de plată masive în rândul dezvoltatorilor.

Presa locală a relatat recent că dezvoltatorii nu mai sunt obligați să raporteze lunar indicatorii din politica ”trei linii roșii”, un semnal că această reglementare, considerată catalizatorul crizei, ar putea fi abandonată.

La 1 ianuarie, revista oficială Qiushi a Partidului Comunist a afirmat că sectorul imobiliar ”trece printr-o ajustare profundă” și a cerut autorităților să scurteze perioada de ajustare și să ofere sprijin substanțial, nu în tranșe mici.

Revoltă printre angajații celui mai mare lanț de supermarketuri din Polonia: Vor urgent salarii mărite plus alte beneficii CITEȘTE ȘI Revoltă printre angajații celui mai mare lanț de supermarketuri din Polonia: Vor urgent salarii mărite plus alte beneficii

Vânzările sunt așteptate să încetinească în februarie din cauza sărbătorii Festivalului Primăverii, dar cererea ar trebui să se redreseze în martie, când terenurile premium din orașele centrale vor fi scoase pe piață, iar dezvoltatorii vor intensifica promoțiile pre-holiday.

În România, creșterea TVA a dus la cel mai slab final de an pentru vânzările rezidențiale din ultimii șase ani

Trimestrul patru din 2025 a adus cel mai slab rezultat de vânzări de locuințe înregistrate în București și Ilfov din ultimii șase ani.

La nivel național, trimestrul IV din 2025 a fost cel mai slab din ultimii șase ani, arată o analiză realizată de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania pe baza statisticilor oficiale.

Cumulat, 2025 s-a încheiat cu o scădere de 5,3% a vânzărilor rezidențiale înregistrate în România și cu o scădere de 8,5% a vânzărilor de locuințe la nivelul regiunii București – Ilfov,

Efectul planului britanic de acces extins la piața chineză: păpușile Labubu își deschid sediu european în Londra CITEȘTE ȘI Efectul planului britanic de acces extins la piața chineză: păpușile Labubu își deschid sediu european în Londra

”Trimestrul al patrulea din 2025 a reprezentat cel mai slab final de an pentru vânzările de locuințe înregistrate în București și Ilfov în ultimii șase ani și, în același timp, a fost cel mai slab trimestru patru pentru vânzările rezidențiale din România din 2019 până în prezent”, potrivit unei analize realizată de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania pe baza statisticilor oficiale.

Locuințele noi din China s-au scumpit

Peste 159.500 de case și apartamente au fost tranzacționate în 2025 în România, în scădere cu 5,3% comparativ cu rezultatul înregistrat în 2024, în timp ce în București și județul Ilfov au fost vândute peste 55.000 de unități rezidențiale, în scădere cu 8,5% față de rezultatul din 2024, potrivit statisticilor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Cele mai slabe luni pentru vânzările de locuințe din 2025 înregistrate în București și împrejurimi, regiune în care se tranzacționează pentru o treime din locuințele vândute anual în România, au fost aprilie, cu un minus anual de 25% - într-un context în care în luna aprilie a acestui an a fost o perioadă de concedii prelungite prilejuite de sărbătorile Pascale și vacanța de 1 mai – și în luna decembrie, cu o scădere a vânzărilor de 24% față de decembrie 2024.

Anunțul majorării cotei TVA la cumpărarea unei locuințe noi de la 1 august 2025 a dus la un vârf de vânzări în luna iulie, când în București și Ilfov s-a înregistrat o creștere anuală de 12,6%, în timp ce în august s-a înregistrat o creștere anuală de 10,2%.

Șeful Nvidia neagă orice conflict cu OpenAI și confirmă o investiție „colosală” CITEȘTE ȘI Șeful Nvidia neagă orice conflict cu OpenAI și confirmă o investiție „colosală”

Următoarele patru luni ale anului anterior au adus vânzări de locuințe din ce în ce mai mici: în septembrie s-a înregistrat o scădere anuală de 8,5%, în octombrie și noiembrie de 22% și în decembrie de circa 24% față de vânzările înregistrate în lunile similare din 2024.

De regulă, ultimele luni sunt sinonime cu cele mai mari vânzări de locuințe înregistrate pe parcursul unui an, 2025 fiind singurul an în care s-a înregistrat o excepție. În urma scăderii de vânzări de locuințe din 2025, piața rezidențială din București și împrejurimi a revenit la volumul înregistrat în 2023.

„Piața rezidențială mass market, care se baza într-o proporție covârșitoare pe tranzacții cu TVA de 9%, a frânat puternic după luna iulie - iar un efect la fel de nociv este și scăderea semnificativă a numărului de antecontracte încheiate. Vânzările pe segmentul middle market sunt în continuare foarte bune, creșterea TVA pentru aceste locuințe fiind una marginală – iar acest lucru arată că nevoia de locuire este reală iar cererea era solidă în ansamblul său. Însă accesibilitatea la locuințe noi a fost îngreunată semnificativ pe segmentul mass market, ceea ce va duce la creșterea chiriilor pe termen scurt și mediu. Majorările de taxe pot fi benefice dacă aduc încasări bugetare mai mari, dar dacă duc la pierderi prin scăderea vânzărilor și a investițiilor, economia în întregul său suferă mult mai mult - ceea ce va duce într-un final nu la câștiguri ci la pierderi semnificative!”, a declarat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Timiș a fost și în 2025 cea mai importantă piață rezidențială regională din România după regiunea București – Ilfov, ținând cont de numărul de unități rezidențiale tranzacționate, depășind astfel Cluj, Constanța, Brașov și Iași, potrivit datelor centralizate de către SVN Romania.

Proiect de lege care interzice accesul copiilor la rețelele sociale în cea mai mare piață pentru Meta și YouTube CITEȘTE ȘI Proiect de lege care interzice accesul copiilor la rețelele sociale în cea mai mare piață pentru Meta și YouTube

Cele mai bune rezultate de vânzări de locuințe în rândul celor mai importante piețe regionale au fost înregistrate în Cluj, unde vânzările au crescut cu 1,7% în 2025 față de anul anterior, și în Constanța, unde anul trecut a fost înregistrat un număr similar de tranzacții rezidențiale cu cel din 2024.

Pe de altă parte, cele mai mari scăderi ale vânzărilor rezidențiale înregistrate anul trecut au fost în Iași, unde s-au vândut cu 23,5% mai puține locuințe comparativ cu 2024, și în Brașov, unde vânzările rezidențiale au fost cu 13,8% mai reduse comparativ cu cele înregistrate în urmă cu un an. În Timiș s-a înregistrat un rezultat de vânzări cu 6,4% mai redus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
NewsLetter

Pentru o sinteza cu cele mai importante evenimente economice ale zilei te rugam sa te abonezi la newsletter:

Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.0959 -0.00020.00 %
1 USD4.2958 +0.0216+0.51 %
1 GBP5.8854 +0.0099+0.17 %
1 CHF5.5372 -0.0226-0.41 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

News.ro
Cotidianul.ro
Playtech.ro
Cele mai citite