Primăria municipiului Cluj-Napoca a lansat o licitație de până la 1,426 miliarde lei (300 milioane euro) pentru concesionarea unor lucrări de construcție, potrivit unui anunț publicat pe platforma SICAP.
Contractul vizează ”concesionarea lucrărilor pentru realizarea și exploatarea unor imobile cu funcțiuni complexe pe terenul aflat în proprietatea Municipiului Cluj-Napoca, bdul 21 Decembrie 1989 nr. 106”, potrivit News.ro.
Valoarea contractului este estimată între 350 milioane lei și 1,426 miliarde lei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Ofertanții pot opta fie pentru o investiție cu destinația hotel de minimum 200 camere, clasificare 4 stele, fie pentru o clădire de birouri și servicii conexe, minimum clasa A, cu respectarea cerințelor din caietul de sarcini.
Pentru ofertanții care optează pentru investiție hotel 4 stele, se cere o cifră de afaceri medie de minimum 14 milioane euro în ultimii trei ani, în domeniul obiectului contractului de concesiune pentru care se depuna oferta.
Pentru ofertanții care optează pentru investiție clădire birouri sau funcțiuni mixte, este nevoie de minimum 3,4 milioane euro cifră anuală medie în ultimii trei ani în domeniul obiectului contractului de concesiune pentru care se depuna oferta.
CITEȘTE ȘI FOTO Unitatea militară unde a fost executat Ceaușescu, transformată în mall. Lucrările au început”Ofertantul va face dovada că a dus la bun sfârșit în ultimii 3 ani, calculați de la data limită de depunere a ofertelor, servicii similare din punct de vedere al complexității și/sau utilității”, se arată în anunț.
Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 1 iulie.