Holcim, cel mai mare producător mondial de ciment, și-a anunțat obiectivele până în 2025 și a informat că este pregătit să facă mai multe achiziții pentru a-și extinde gama de produse și soluții, transmite Reuters.
Ponderea diviziei care produce prefabricate din beton, produsele pentru acoperișuri, asfalt și mortar ar urma să crească, ajungând la 30% din vânzări, ceea ce va ajuta compania să-și diversifice activitățile, scrie Agerpres.
În 2020, divizia reprezenta 8,2% din vânzări, deși de atunci Holcim a plătit 3,4 miliarde de dolari pentru a cumpăra Firestone Building Products, o companie specializată pe produsele pentru acoperișuri. A fost cea mai mare achiziție de peste un deceniu.
"Vânzările de produse pentru acoperișuri înregistrează deja o creștere de două cifre, în condițiile în care valoarea pieței globale de acoperișuri plane este de 50 de miliarde de dolari. Vrem să dublăm vânzările la patru miliarde de dolari până în 2025, prin investiții și achiziții strategice", se arată în comunicatul Holcim.
Decizia va îmbunătăți profilul ecologic al Holcim, deoarece multe produse pentru acoperișuri reduc pierderile de energie ale clădirilor.
Joi, Holcim a confirmat că a îndeplinit cu un an mai devreme obiectivele stabilite până în 2022.
"Cu noul nostru nivel de performanță, avem capacitatea de a investi în divizia Solutions & Products", a afirmat directorul general Jan Jenisch.
Obiectivul companiei îl reprezintă majorarea vânzărilor anuale cu 3% - 5% și creșterea profitului operațional.
"Cheltuielile verzi de capital" ale Holcim sunt estimate la 500 milioane franci elvețieni (539 milioane de dolari).
CITEȘTE ȘI Cele mai comune înșelătorii la care sunt expuse companiileCompania elvețiană, care recent și-a simplificat denumirea, renunțând la LafargeHolcim, continuă evoluția foarte bună sub conducerea directorului general Jan Jenisch, raportând creșteri semnificative ale vânzărilor și profitului în primul semestru din 2021.
Vânzările mai ridicate vin în urma reluării proiectelor imobiliare, măsurile de stimulare ale guvernelor urmând să sprijine suplimentar creșterea în a doua parte a anului.
În primele șase luni din acest an, marja operațională a urcat la 15,8%, de la 11,2% în urmă cu un an. Jenisch a explicat că această îmbunătățire nu este singulară, ci sustenabilă.
Vânzările au urcat cu 17,4% în primul semestru din 2021, la 12,56 miliarde de franci elvețieni (14 miliarde de dolari), în timp ce profitul operațional (EBIT) a crescut cu 66,1%, la 1,98 miliarde de franci elvețieni.
Compania se așteaptă ca această creștere a câștigurilor să continue în toate regiunile sale până la finalul anului, iar în 2021 profitul operațional ar urma să urce cu cel puțin 18%, după ce anterior previzionase un avans de 10%.
Holcim a intrat pe piața din România în anul 1997, iar în prezent deține două fabrici de ciment în Câmpulung și Aleșd, o stație de măcinare la Turda, 19 stații ecologice de betoane, cinci stații de agregate și un terminal de ciment în București.