Guvernul semnează pentru interzicerea închirierii locuințelor din clădirile cu risc seismic I

Guvernul semnează pentru interzicerea închirierii locuințelor din clădirile cu risc seismic I
scris 1 mar 2023

Închirierea sau cedarea în comodat/folosință a spațiilor cu destinația de locuință din clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic I (RsI) va fi interzisă, începând cu data încadrării în clasa de risc seismic RsI până la recepția la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a clădirii existente, prevede un proiect de lege semnat de Guvern și care va fi transmis Parlamentului spre dezbatere și adoptare.

Autoritățile au introdus și anterior reguli care au determinat evacuarea forțată a firmelor care ocupau spații la parterul blocurilor cu risc seismic, ulterior fiind admis un eșec - VEZI AICI

Urmărește-ne și pe Google News

Acum, conform proiectului, se completează art. 5 din Legea nr. 212/2022 privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor,cu două noi alineate, alin. (2) și (3), prin care se instituie două interdicții temporare privind utilizarea clădirilor încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, după cum urmează:

ULTIMA ORĂ Guvernul ia și anul acesta aproape tot profitul companiilor de stat, dar poate stabili și excepții CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul ia și anul acesta aproape tot profitul companiilor de stat, dar poate stabili și excepții

„(2) Se interzic organizarea și desfășurarea de activități permanente și/sau temporare în spațiile prevăzute la art. 2 lit. a), și altele asemenea care implică aglomerări de persoane, începând cu data încadrării prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI a clădirii existente, până la recepția la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice.

(3) Se interzice închirierea sau cedarea în comodat/folosință a spațiilor cu destinația de locuință din clădirile încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI, începând cu data încadrării în clasa de risc seismic RsI, până la recepția la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice a clădirii existente.”

Prin ”aglomerări de persoane” proiectul prevede ”prezența simultană a cel puțin 50 de persoane într-o încăpere, fiecăreia dintre acestea revenindu-i o arie de pardoseală mai mică de 4 mp”.

Proiectul prevede că toate contractele de închiriere din aceste clădiri aflate în derulare rămân în vigoare până la expirarea termenelor contractuale.

Interdicțiile se vor aplica începând cu data intrării în vigoare a noii legi, care trebuie aprobată de Guvern, iar apoi de către Parlament și, ulterior, promulgată de șeful statului.

Restricții la publicitatea pentru jocuri de noroc, pariuri sportive, cazinouri. Personalitățile nu vor mai putea face reclamă. Aleșii au renunțat la interzicere CITEȘTE ȘI Restricții la publicitatea pentru jocuri de noroc, pariuri sportive, cazinouri. Personalitățile nu vor mai putea face reclamă. Aleșii au renunțat la interzicere

Guvernul susține că instituirea acestor interdicții se face cu respectarea condițiilor impuse de art. 53 din Constituția României privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale.

Argumentele Guvernului:

”Restrângerile se fac prin lege, acestea se impun într-o societate democratică, operează pentru apărarea drepturilor fundamentale la viață și la integritate fizică, garantate de Constituția României, sunt proporționale cu cauza care a determinat instituirea acestora și nu afectează substanța dreptului de proprietate.

Astfel, este fără putință de tăgadă că protecția vieții și integrității fizice a persoanelor se impune într-o societate democratică, concluzie care se desprinde din însăși natura fundamentală a acestora. Mai mult, garantarea acestor drepturi este esențială într-o societate democratică, statul fiind obligat să ia toate măsurile sociale și legislative pentru a asigura o garanție efectivă a drepturilor la viață și la integritate fizică,  nu o simplă recunoaștere formală. În contextul actual, opinăm că neinstituirea unor interdicții clare privind utilizarea clădirilor încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa de risc seismic RsI ar reprezenta o atitudine pasivă a statului, cu consecința expunerii la risc a vieții și integrității populației. 

Interdicțiile sunt proporționale cu cauza care a determinat instituirea lor, prin faptul că limitează doar temporar dreptul de proprietate, atât timp cât pericolul (cauza instituirii lor) este iminent, interdicția încetând după recepția la terminarea lucrărilor de intervenții realizate în scopul creșterii nivelului de siguranță la acțiuni seismice”, arată Executivul.

Senatorii și primarii nu sunt de acord ca animalele de companie să aibă acces în instituțiile publice CITEȘTE ȘI Senatorii și primarii nu sunt de acord ca animalele de companie să aibă acces în instituțiile publice

”Restrângerea nu afectează substanța dreptului de proprietate, afectând doar două prerogative ale acestuia, respectiv „usus” sau „folosința” bunului și „fructus” sau prerogativa de a culege fructele bunului, proprietarul putând să exercite în mod deplin „abusus” sau prerogativa de a dispune de bun. Mai mult, nici prerogativa folosinței, nici cea de a culege fructele bunului nu sunt afectate în însăși substanța acestora, având în vedere că proprietarul poate folosi bunul său potrivit destinației, ceea ce se interzice fiind pe de o parte organizarea și desfășurarea de activități permanente și/sau temporare în spațiile prevăzute la art. 2 lit. a) și altele asemenea care implică aglomerări de persoane și posibilitatea cedării folosinței către terți cu titlu gratuit sau oneros (măsuri ca aduc o atingere parțială prerogativei „usus”) și, pe de altă parte posibilitatea de a culege fructele civile ale bunului prin acțiuni de cedare a folosinței cu titlu oneros (ceea ce aduce o atingere parțială prerogativei „fructus”).

Mai mult, prin introducerea în program și proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții la cladirile cu destinația principală de ​locuință cu acordul al jumătate plus unul din numărul proprietarilor se dorește evitarea situațiilor întâlnite în practica ultimilor 30 de ani în care principalul impediment al reabilitării și consolidării cladirilor cu risc seismic a fost lipsa acordului în unanimitate al tuturor proprietarilor clădirilor cu destinația principală de locuință în vederea începerii proiectării și execuției lucrărilor de consolidare. 

În contextul actual, luând în considerare faptul că dreptul la viață este vădit superior dreptului de proprietate, este strict necesară adoptarea modificărilor prezentate anterior, în vederea demarării cu celeritate a proiectării și execuției lucrărilor de consolidare la cât mai multe clădiri cu destinația principală de locuință. De altfel, diminuarea majorității necesare pentru adoptarea hotărârii asociației de propietari, sau, în lipsa acesteia, diminuarea numărului de proprietare care trebuie să-și exprime acordul în vederea includerii în program, nu constituie o limitare a dreptului de proprietate, ci mai de grabă o acțiune al cărei scop este de conservare a acestui drept”, mai afirmă Guvernul.

viewscnt
Afla mai multe despre
interzicere
închiriere
risc seismic
locuințe
guvern
cutremur