Freedom Group, companie fondată de către antreprenorul Octavian Bădescu, lansează o rețea de spații de birouri destinate agenților imobiliari.
Birourile sunt situate în zone diferite ale Capitalei și vor putea fi utilizate în funcție de necesitate de către agenții afiliați Freedom Group, începând din februarie.
Freedom Group Real Estate a atins o capitalizare de peste 3 limioane de euro, în noiembrie 2019. Capitalizarea a fost atinsă prin vânzarea acțiunilor către agenți și investitori, acționariatul companiei fiind format într-o proporție de 11,5% din noi acționari.
CITEȘTE ȘI Licitație teren situat in BucureștiProiectul a fost anunțat la finele lunii septembrie.
Potrivit estimărilor, în București își desfășoară activitatea peste 3.000 de agenți imobiliari. Marea majoritate lucrează fie pe cont propriu, fie în cadrul unor echipe mici și implicit cei mai mulți dintre aceștia se confruntă cu probleme ca: lipsa unui spațiu adecvat pentru lucru și întâlniri, costuri prea mari de operare în raport cu numărul de ore petrecute efectiv la birou, limitări logistice sau geografice, precum și lipsa de oportunități suficiente de relaționare cu alți agenți sau potențiali clienți.
Fondatorul Freedom Group are în plan extinderea acestui nou serviciu și în alte orașe din România și din afara țării, în funcție de cerere și de ritmul de creștere al companiei și al actualilor parteneri furnizori de servicii în piața spațiilor de coworking. Antreprenorul preconizează că în următorul deceniu acest model va deveni din în ce mai solicitat în România, de către consultanții din orice domeniu.
Freedom Group este brandul sub care se derulează activitățile de reprezentare în tranzacționarea imobiliară, proiectul fiind înființat de Octavian Bădescu, în 2017. În 2018, fostul director comercial al Sameday Courier, Dana Gațe, s-a alăturat companiei ca asociat.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Leroy Merlin și Lidl, primele nume vehiculate pentru ocuparea HelitubeOctavian Bădescu, fondatorul companiei, are o experiență de circa 20 de ani în sectorul serviciilor, perioadă în care a creat și dezvoltat proiecte inovatoare și branduri în domenii ca: marketing direct, cercetare de piață, curierat și imobiliare. Octavian Bădescu a fondat și condus companii importante pe anumite nise, precum Retailplus Eastern Europe, vândută în 2012 unei companii aparținând grupului AC Nielsen, unul dintre liderii mondiali al pieței de cercetare sau Sameday Courier - prima companie românească listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București (BVB). Sameday Courier a fost achiziționată în 2017, de eMAG, cel mai mare retailer online din România.