Dezvoltatorul imobiliar orădean Prima Development Group, controlat de Ștefan Kopany, a obținut autorizația de construire pentru proiectul rezidențial Prima Astera din vestul Bucureștiului. Investiția totală se ridică la 65 de milioane de euro.
Investiția a fost anunțată anterior de Profit.ro, în urmă cu exact un an.
Ansamblul va însuma 491 de apartamente dezvoltate în două faze, cu 294 de unități realizate în prima fază de construire.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
În primăvară, Prima Development Group aa lansat lucrările la faza a doua a complexului rezidențial Prima Vista, un proiect dezvoltat în două faze cu un total de 482 de apartamente, amplasat în nordul Bucureștiului.
Prima Development Group mai deține în acest moment în București terenuri, în diferite zone ale orașului, pe care poate dezvolta încă 3.500 de apartamente
Prima Development Group a intrat pe piața imobiliară din București în anul 2017, odată cu demararea proiectului Boemia Apartments, vândut integral, și a finalizat la sfârșitul anului 2021 ansamblul Core Timpuri Noi.
Portofoliul companiei include proiectele Boemia Apartments și Core Timpuri Noi în București și proiecte precum Prima Nufărul, Arena Residence, Panorama Apartments sau Green Residence în Oradea