Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la Hotelul Triumf din Capitală și cele zece persoane cazate în hotel au fost evacuate. Pompierii au intervenit cu 14 autospeciale.
Conform primelor informații, focul, izbucnit la primele ore ale dimineții, s-a manifestat la nivelul acoperișului clădirii, pe o suprafață de 100 de metri pătrați, dar suprafața afectată este de circa 600 metri pătrați.
Hotelul Triumf, aflat în administrarea Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), este inclus pe lista monumentelor istorice, fiind construit în perioada interbelică de către Petre Antonescu, arhitectul care a proiectat și Arcul de Triumf. Clădirea a fost folosită ca bloc de locuințe de către angajații Băncii Naționale și utilizată ulterior, după al doilea Război Mondial, de Partidul Comunist ca hotel pentru cazarea oaspeților din străinătate.
După 1989, hotelul nu a mai fost îngrijit corespunzător de către stat, inexistența renovărilor și a reparațiilor dese, în pofida plângerilor primite din partea clienților, fiind justificată de către autorități prin lipsa banilor. Triumf nu și-a putut depăși astfel niciodată statutul de unitate cu doar două stele, în ciuda amplasării într-o zonă de lux a Capitalei.
Imobilul a fost scos la vânzare pentru prima dată în 2007, la un preț de pornire de 32,5 milioane de euro plus TVA, dar licitația s-a oprit atunci în instanță după ce firma Athenee Phenix Group, controlată de compania Ana Hotels a omului de afaceri George Copos și care deține hotelul Athenee Palace Hilton, a contestat procedura. În octombrie 2014, Guvernul a scos din nou hotelul la licitație și l-a pus în vânzare de mai multe ori, fără să primească însă nicio ofertă, indiferent că a scăzut prețul pe parcurs, de la 19,6 milioane de euro la 15,9 milioane de euro și, ulterior, la 14,1 milioane de euro, toate plus TVA.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Terenurile Romexpo sunt transferate de PSD, PNL și PMP în proprietatea Camerei de Comerț a României. USR și UDMR acuză un ”tun imobiliar”Asemenea Hotelului Triumf, și alte active ale Regiei, precum Clubul Floreasca și bufetele din ministere, generează pierderi anuale de milioane de lei.
Conform listei companiilor de stat cu pierderi prezentate de Profit.ro, RA-APPS se afla pe locul al cincilea, la finele anului 2015, în topul firmelor cu acționariat de stat, cu o pierdere de 50,3 milioane lei.