FOTO Dagesh Group pregătește terenul pentru Opera Residence, proiect de locuințe inițiat înainte de criză

FOTO Dagesh Group pregătește terenul pentru Opera Residence, proiect de locuințe inițiat înainte de criză

Opera Residence, SURSA FOTO: Dagesh Group

scris 3 apr 2020

Compania cu capital israelian Dagesh Group, specializată pe dezvoltarea de proiecte imobiliare în zone centrale, se pregătește de realizarea fundației unui complex rezidențial lângă Ministerul Apelor și Pădurilor, pe un teren cumpărat înainte de criza financiară din 2008 pe care, inițial, era proiectat un hotel cu 100 de camere.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Una dintre companiile grupului, controlat de Avinoam Harel, Tzohar Gabriely și Shlomi Abecassis, a obțint anul trecut autorizație de construire pentru edificarea a două clădiri de locuințe, una cu 10 etaje și alta cu 5 etaje, ce vor cuprinde 46 de apartamente (garsoniere și apartamente cu două și trei camere). Complexul este construit pe un teren amplasat lângă Ministerul Apelor și Pădurilor și în apropiere de Opera Națională, cumpărat înainte de criză cu un preț de 2.300 de euro/mp, potrivit informațiilor Profit.ro.

Inițiat în 2008, proiectul a fost gândit să cuprindă o zonă rezidențială cu 34 de locuințe și un hotel de 100 de camere, însă această variantă a fost abandonată. Dacă modelul inițial necesita o investiție de 15-18 milioane de euro, în noua formă se estimează că doar construcția va costa în jur de 2,5 milioane de euro.

Cristian Tiderle, administratorul grupului israelian, a anunțat că lucrările la proiectul Opera Residence avansează cu pregatirea terenului și că, în curând, dacă nu apar restricții din cauza epidemiei de coronavirus, vor începe lucrările la piloții forați din fundație.

Urmărește-ne și pe Google News

Proiectul se adresează categoriei cu venituri peste medie. Recent, Tiderle a declarat, pentru Profit.ro, că Dagesh Group poartă discuții pentru demararea câtorva priecte noi tot în zona centrală.


Cel mai important proiect dezvoltat până acum de Dagesh Group în România este clădirea de birouri Platinum Center de lângă Piața Sfânta Vineri, imobil ocupat pe jumătate de Transelectrica, despre care Profit.ro a scris, recent, că urmează să îi expire contractul de închiriere și că își caută sediu de închiriat sau cumpărat. Dagesh a cochetat și cu ideea vânzării clădirii de birouri, aceasta fiind scoasă pe piață la un preț de 30 milioane de euro în 2010, însă fără succes.

Dezvoltatorul a mai realizat încă trei proiecte rezidențiale în zone centrale: Morilor Residence în zona Timpuri Noi, Teleajen Residence în zona Pache Protopopescu și Mugur Residence în Timpuri Noi. De asemenea, a contribuit și la dezvoltarea clădirii de birouri Șonțu Business Center, din care și-a vândut participația cu 12 milioane de euro.

FOTO Milionarii Spiru Mantu și Mihai Humă, proprietarii celui mai mare constructor din Galați, intră pe piața imobiliară din București printr-o tranzacție cu partenerii lui Ioannis Papalekas CITEȘTE ȘI FOTO Milionarii Spiru Mantu și Mihai Humă, proprietarii celui mai mare constructor din Galați, intră pe piața imobiliară din București printr-o tranzacție cu partenerii lui Ioannis Papalekas

În București sunt în pregătire zeci de ansambluri rezidențiale medii și mari, o dovadă a revenirii încrederii în piață, sentiment care se reflectă și în volumul de vânzări de proprietăți. În ciuda evoluției pozitive din ultimele luni, investitorii imobiliari preconizează o scădere a volumului de tranzacții în următoarea perioadă din cauza epidemiei de coronavirus.

Numărul tranzacțiilor imobiliare a revenit pe creștere în iulie 2019, după ce a scăzut 12 luni consecutive, din iulie 2018 în iunie 2019, cu procente cuprinse între 7% și 35% an la an, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Anul trecut au fost încheiate circa 540.000 de tranzacții, cu 4,1% mai puține decât în 2018. Prima lună din acest an a început în creștere, cu peste 35.000 de contracte de vânzare-cumpărare semnate, un avans de 14,6% comparativ cu aceeași lună din 2019. Februarie a continuat creșterea, cu un avans de 21,5%. Împreună, primele două luni din 2020 au adus cu 18,5% mai multe tranzacții imobiliare decât în perioada similară din 2019. 

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
dagesh group
opera residence