Florența vrea să interzică folosirea proprietăților rezidențiale din centrul său istoric pentru închirieri pe termen scurt de către platforme precum Airbnb, pentru a rezolva criza locuințelor din orașul toscan, relatează Reuters.
Dario Nardella, primarul Florenței, una dintre cele mai populare destinații turistice din Italia, a declarat că orașul său va urma noi reguli la nivel local, deoarece consideră că proiectele de reglementare a sectorului la nivel național sunt dezamăgitoare, arată Hotnews.
Conform propunerii lui Nardella, denumită „salvarea centrelor istorice”, primarul plănuiește să blocheze noi contracte de închiriere pe termen scurt și să ofere scutiri de taxe pentru a încuraja forme permanente de rezidență.
Nardella este membru al partidului de centru-stânga PD, care face parte din opoziția la nivel național.
Criza locuințelor din Italia și protestele studenților
Ca și în alte țări europene, salariile mici, deficitul de proprietăți, închirieri de vacanță pe termen scurt și inflația ridicată au condus la o criză a locuințelor, motiv pentru care persoanele cu venituri mici și studenții sunt puternic afectați în Italia.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fotbalistul Florin Tănase, fostul căpitan al FCSB, intră pe piața imobiliară lângă corporații, pe un teren de la BecaliGuvernul italian lucrează la un proiect de lege, care, potrivit presei italiene, ar cere ca fiecare proprietate rezidențială închiriată turiștilor să aibă un cod național de identificare pentru a ajuta la urmărirea și reglementarea închirierii. Cei care nu se conformează ar risca o amendă de până la 5.000 de euro.
În plus, autoritățile din cele mai vizitate orașe ar avea dreptul de a impune un sejur minim de două nopți în centrul orașelor.
Florența găzduiește galeria de artă Uffizi, iar centrul orașului a fost declarat patrimoniu UNESCO în 1982.
Protestele studenților împotriva creșterii costului vieții în orașele mari s-au răspândit în Italia de luna trecută.