EXCLUSIV Vastint, cu acționari comuni cu ai IKEA, negociază închirierea clădirii lăsată goală de BCR înainte de termen. Banca a finalizat consolidarea sediului central în birourile proprietarilor Dedeman

EXCLUSIV Vastint, cu acționari comuni cu ai IKEA, negociază închirierea clădirii lăsată goală de BCR înainte de termen. Banca a finalizat consolidarea sediului central în birourile proprietarilor Dedeman

Business Garden Bucharest, fostul sediu central al BCR

scris 14 feb 2024

Dezvoltatorul imobiliar Vastint România, cu acționari comuni cu ai retailerului suedez de mobilă IKEA, este în negocieri avansate pentru a închiria clădirea rămasă goală din complexul Business Garden Bucharest, după mutarea sediului central al BCR peste drum, în The Bridge, complexul deținut de proprietarii Dedeman, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Banca Comercială Română (BCR), membră a grupului austriac Erste și a doua cea mai mare instituție bancară din țară, a decis să își mute într-un singur loc cei aproximativ 2.000 de angajați din sediile sale centrale, care lucrau în două centre de birouri învecinate din zona Orhideea a Capitalei. Mișcarea a fost anunțată în premieră de Profit.ro încă de la finalul anului 2022.

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Simona Halep a plătit peste 2 milioane de euro pe două apartamente de lux cu vedere la parcul Verdi și lacul Floreasca CITEȘTE ȘI FOTO Simona Halep a plătit peste 2 milioane de euro pe două apartamente de lux cu vedere la parcul Verdi și lacul Floreasca

Procesul de consolidare a sediului central a fost finalizat la începutul acestui an, iar în urma acestuia grupul bancar a renunțat la un sfert din spațiul închiriat anterior în cele două clădiri de birouri și a optat pentru un singur sediu.

„Nu mai avem birouri în Business Garden Bucharest, iar suprafața închiriată în The Bridge este de 23.600 de metri pătrați“, au declarat, pentru Profit.ro, reprezentanții BCR.

Decizia băncii a marcat începutul unei tendințe pe piața imobiliară locală de restrângere a activității corporațiilor în spații mai mici.

EXCLUSIV FOTO O apropiată a familiei lui Dan Voiculescu a cumpărat de la stat terenul și ruina fostei fabrici de conserve Buftea, prima de acest fel din țară, înființată de prințul Barbu Știrbey CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO O apropiată a familiei lui Dan Voiculescu a cumpărat de la stat terenul și ruina fostei fabrici de conserve Buftea, prima de acest fel din țară, înființată de prințul Barbu Știrbey

BCR fusese cel mai mare chiriaș al Business Garden Bucharest din zona Orhideea a Capitalei. Banca avea închiriată până în 2025 o suprafață de 14.000 de metri pătrați, adică aproape toată clădirea A din complex.

„Confirmăm faptul că partenerii și colaboratorii noștri de la BCR au eliberat suprafața de 14.000 de metri pătrați din cadrul clădirii A din Business Garden Bucharest. Colaborarea noastră s-a încheiat în termeni amiabili, la începutul anului 2024, cu acordul părților și înainte de finalizarea contractului de închiriere. Înțelegem această schimbare, care vine să confirme tendințele actuale ale pieței de birouri, în care companiile și oamenii sunt mereu în mișcare, de aceea păstram îm continuare relații bune cu BCR.

EXCLUSIV FOTO Tranzacție-surpriză: Folli Follie, implicat în cel mai mare scandal al bursei elene, îi vinde magnatului Vardges Vardanyan, cu afaceri în jocuri de noroc, o clădire istorică reper în centrul Bucureștiului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Tranzacție-surpriză: Folli Follie, implicat în cel mai mare scandal al bursei elene, îi vinde magnatului Vardges Vardanyan, cu afaceri în jocuri de noroc, o clădire istorică reper în centrul Bucureștiului

În prezent, suntem în negocieri avansate cu alte companii care doresc să își mute birourile în cadrului proiectului nostru din Business Garden Bucharest, însă confidențialitatea contractelor ne obligă să nu vă putem comunica detalii concrete înainte de semnarea propriu-zisă cu aceștia“, a declarat, pentru Profit.ro, Antoniu Panait, Managing Director Vastint România.

Business Garden Bucharest este un complex birouri, format din trei clădiri, cu o suprafață închiriabilă totală de 43.000 metri pătrați. La începutul acestui an, Vastint a anunțat închirierea unei suprafațete de 1.160 de metri pătrați din clădirea B a complexului către Vel Pitar.

EXCLUSIV Sorin Ioan Blaga pleacă din conducerea Liebrecht & wooD după 8 ani. Compania a renunțat la poziția de CEO în România CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Sorin Ioan Blaga pleacă din conducerea Liebrecht & wooD după 8 ani. Compania a renunțat la poziția de CEO în România

Vastint România activează pe piața locală din 2008 și este deținută de Vastint Group. La rândul său, Vastint Group este deținută de Interogo Holding Group, care este deținută de Interogo Foundation. Interogo Foundation deține și Inter IKEA Group. Ingvar Kamprad este fondatorul Interogo Foundation, iar, astăzi, fiul său Mathias Kamprad face parte din consiliul consultativ al fundației.

Compania deține două proiecte de birouri în București, fiecare cu câte 3 clădiri, cu o suprafață închiriabilă totală de 95.257 metri pătrați. Planurile de dezvoltare ale Vastint România vizează și faza a doua de dezvoltare a Timpuri Noi Square, unde intenționează să construiască încă aproximativ 60.000 metri pătrați de spații de birouri și comerciale.

Evoluția grupului IKEA în România

Suedezii de la IKEA au investit peste 450 milioane euro în România în cei 14 ani de la intrarea directă pe piață. Printre cele mai mari investiții realizate de grup în România a fost achiziția, în vara lui 2015, a 33.600 de hectare de pădure pe care a plătit 56 milioane euro. Pădurea, localizată în centrul și nord-estul României, a fost cumpărată de la o firmă gestionată de universitatea americană Harvard. Ulterior, afacerile forestiere din România ale suedezilor s-au extins până la 50.000 de hectare de pădure.

Grupul suedez și-a extins activitatea la nivel local și pe sectorul imobiliar, prin intermediul Vastint. În 2010, divizia imobiliară a grupului a cumpărat terenul de 5,1 hectare al fabricii Timpuri Noi din București, pentru care a plătit 34,6 milioane euro. Un an mai târziu compania a cumpărat de la firma Baduc alte două hectare de teren pentru circa 13 miloame euro. Pe cele două loturi, Vastint România dezvoltă proiectul de birouri și locuințe Timpuri Noi Square și a finalizat construcția complexului de birouri Business Garden Bucharest.

One United Properties a cumpărat de la Hidroelectrica terenuri și clădiri ale Romaero, pe care va construi hangare și birouri. E posibil ca My Jet să fie chiriaș. Apare One Băneasa AirPark CITEȘTE ȘI One United Properties a cumpărat de la Hidroelectrica terenuri și clădiri ale Romaero, pe care va construi hangare și birouri. E posibil ca My Jet să fie chiriaș. Apare One Băneasa AirPark

În 2016, Vastint a plătit circa 24 milioane euro lui Teia Sponte, fost vicepreședinte al echipei Steaua București, pentru terenul de 48 de hectare al fostului IAS Mogoșoaia. Cumpărătorul vrea să construiască aici un proiect mixt, predominant rezidențial.

Compania a cumpărat în două tranzacții separate, în 2019 și 2021, mai multe terenuri cu o suprafață totală de 14.637 de metri pătrați pe care a funcționat, în trecut, fabrica Dâmbovița. O parte din teren a fost achiziționat de la antreprenorii Pușa și Andrew Hack, care dețin brandul de mobilă Exotique, și familia Bâtlan, proprietară a brandului de încălțăminte Musette. O altă parte a fost cumpărată de la dezvoltatorul imobiliar REDS, o subsidiară a Ellaktor, unul dintre cele mai mari grupuri de construcții din Grecia. Tranzacțiile au fost realizate la o valoare cumulată de aproximativ 20 de milioane de euro

Tot în 2019, IKEA a cumpărat, de la omul de afaceri Ion Țiriac, un teren de circa 8 hectare pe care s-a construit cel de-al 3-lea magazin al rețelei în România, o investiție de 60 de milioane de euro inaugurată în vara anului 2023.

Grupul IKEA este controlat, indirect, de familia miliardarului suedez Ingvar Kamprad, care a decedat la începutul anului 2018 la vârsta de 91 de ani. Averea familiei a fost împărțită între cei trei fiii ai săi Mathias, Peter și Jonas Kamprad, care figurează cu o avere estimată la circa 1,1 miliarde dolari, fiecare, în revista Forbes.

Infografic realizat de Alexandru Urzică
viewscnt
Afla mai multe despre
vastint
ikea
bcr