Omul de afaceri cipriot Andreas Odysseos, proprietarul ultimei clădiri a fostei fabrici de tricotaje Crinul, cu o istorie de 125 de ani, ia în considerare vânzarea acesteia și transferarea chiriașilor actuali, în vederea construirii în loc a unui ansamblu rezidențial, pentru care pregătește deja actele, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Primele acte necesare în vederea desființării clădirii industriale ce a făcut parte din fabrica Crinul au fost deja obținute. Este vorba despre o clădire istorică desfașurată pe demisol, parter și 2 etaje, având o amprentă la sol de 1.045 metri pătrați și o suprafață totală de aproximativ 3.500 metri pătrați.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Planul este de a realiza în loc un ansamblu structurat pe subsol, parter, 6 etaje și etajele 7-9 retrase cu funcțiunea de locuințe colective și, la parter, cu funcțiuni mixte. În acest scop s-a întocmit deja un Plan Urbanistic de Detaliu.
Suprafața de teren pe care este amplasat imobilul este de circa 3.100 de metri pătrați, iar pe baza coeficientului de utilizare a terenului (CUT) obținut de dezvoltările imobiliare învecinate, adică 3, în loc s-ar putea construi circa 100 de apartamente, potrivit calculelor Profit.ro.
Clădirea a fost folosită în trecut ca spațiu de producție, iar în prezent include spații cu înălțime mare, pretabile pentru diverse activități (birouri, depozitare, activități sportive și culturale). Imobilul este scos la închiriat cu o chirie lunară de bază de 11 euro/metru pătrat, plus utilități.
„Nu avem nicio intenție să demolăm clădirea sau să dezvoltăm noi înșine terenul. În cazul în care există o propunere serioasă, am putea lua în considerare vânzarea terenului și a clădirii cu chiriașii transferați unui potențial nou proprietar“, a declarat, pentru Profit.ro, George A. Odysseos, proprietarul Kamina Properties.
Odysseos a cumpărat imobilul prin intermediul firmei Limni Confex, o societate înființată în 2002, care atunci avea cu principal domeniu de activitate fabricarea de îmbrăcăminte și lenjerie din materiale textile. În 2012, Odysseos, în calitate de asociat unic al societății, a schimbat obiectul principal de activitate din fabricarea de lenjerie de corp în închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, iar anul trecut firma a fost închisă.
Andreas Odysseos mai figurează ca acționar într-o singură societate românească, Kamina Properties, înregistrată la aceeași adresă cu a clădirii Crinul, și care, până în 2022, avea ca acționar și compania Limni Confex, potrivit datelor furnizate de termene.ro. Obiectul principal de activitate al acestei firme este tot închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate.
Fosta clădire a fabricii Crinul este amplasată într-o zonă în plină dezvoltare imobiliară. De altfel, tot pe o parte din terenul fostei fabrici de tricotaje s-a construit și proiectul învecinat One Timpuri Noi. Lângă, irakianul Tomah Kahled, proprietarul complexului Sir, a construit ansamblul rezidențial Roka Residence, care urmează a fi extins cu încă un bloc, iar peste drum se află complexul de birouri Timpuri Noi Square, care va cuprinde și locuințe, realizat de Vastint, companie cu acționari comuni cu cei ai IKEA.
Pe aceeași stradă se află și fabrica de medicamente Biofarm.
Istoria fabricii Crinul începe în anul 1899, odată cu înființarea Societății de Tricotaje București. De la înființare și până în anul 1948 (anul naționalizării), fabrica a avut circa 330 lucrători.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Fosta sportivă Elisabeta Lipă intră pe piața imobiliară cu investiții alături de familia Crăciunescu, cu afaceri puternice în construcții în Germania La început, producția era de 50-60 de tone anual, ajungînd în anul 1938 la circa 160 tone și se compunea din veste țărănești și broboade plușate, la care s-au adăugat ulterior flanele și pantaloni din bumbac, tricotaje din lînă și bumbac.
În perioada celui de al Doilea Război Mondial, societatea a fost militarizată. La data de 11.06.1948, societatea a fost naționalizată sub denumirea de Întreprinderea nr. 5.300, devenită apoi Întreprinderea nr. 2.332 Bella Broiner, iar din 1963 fabrica de tricotaje Crinul București, până în 1990, cînd s-a transformat în Crinul SA București, prin preluarea întregului patrimoniu al fabricii de tricotaje.
În 2001, activitatea principală a fabricii o reprezenta producerea și comercializarea produselor din bumbac și tip bumbac, ce însuma 82% din activitățile desfășurate.
CITEȘTE ȘI VIDEO Daniel Dines, fondatorul UiPath, în dialog inedit cu One United: Când te duci să vezi clădirea ASE sau alte clădiri din față, este păcat că arată atât de urât...Business tips pentru antreprenori Societatea deținea atunci în proprietate un teren în suprafață totală de 18.238 metri pătrați, pe care erau amplasate construcții avînd o suprafată totală construită de 11.360 metri pătrați și desfășurată pe 22.810 metri pătrați.
Capacitatea de producție în 2001 era de 70.000 bucăți pentru export și 20.000 bucăți pentru piața internă. Personalul întreprinderii era format din 896 de persoane.
Fabrica a intrat în faliment în 2005 și a fost delistată de la bursă în 2009, cu AVAS ca acționar principal.
CITEȘTE ȘI SURPRIZĂ FOTO One United Properties aduce The Hoxton în centrul Bucureștiului. Brand vândut ginerelui unui miliardar indian, unul dintre cei mai mari operatori de telefonie mobilă Înlocuirea vechilor fabrici cu magazine, clădiri de birouri și ansambluri rezidențiale este procesul prin care au trecut aproape toate marile platforme industriale din București. Cele mai celebre exemple sunt AFI Cotroceni și AFI Park, care au luat locul fostei fabrici UMEB, proiectele Campus 6 și The Light care se ridică în locul fostei platforme Pumac, The Bridge și Orhideea Towers, în locul fostei fabrici de pâine Spicul, Rose Garden de pe Suveica (zona Obor), Vivenda care a luat locul fabricii de pâine Titan, Doamna Ghica Plaza în locul Romfelt sau Timișoara 58 peste Frigocom în Militari.
De altfel, fostele fabrici continuă să fie principala sursă de terenuri pentru noile dezvoltări imobiliare din București. Doar în acest moment sunt în diferite etape de dezvoltare proiecte pe fostele platforme Romcarton, Romprim, Laromet, Marmura, Electrotehnica, Timpuri Noi, Automatica, fabrica de mobilă Pipera, Stiteh, Pumac, Semănătoarea, Ventilatorul, fabricile de pâine Băneasa și Spicul, fabrica de mezeluri Medeus și fabrica de bere Grivița.