Asocierea de investitori imobiliari Forte Partners, implicată anul trecut în cea mai mare tranzacție încheiată vreodată pe sectorul birourilor din România, a obținut certificatul de urbanism pentru dezvoltarea unui complex de birouri în zona Expoziției din București, alăturându-se astfel unui grup tot mai extins de investitori români și străini care dezvoltă proiecte aici.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Cea mai mare tranzacție încheiată vreodată pe sectorul birourilor din România și o premieră în privința capitalului românesc a avut ca obiect proiectul The Bridge, noul sediu central al BCR. Frații Dragoș și Adrian Pavăl, proprietarii retailerului de bricolaj Dedeman, au cumpărat de la Forte Partners primele două clădiri de birouri din cadrul complexului The Bridge din București și au bătut palma pentru achiziția celui de-al treilea imobil pentru o sumă totală estimată la 200 milioane euro. La această valoare, tranzacția a intrat direct pe locul doi și în topul celor mai mari tranzacții imobiliare realizate vreodată în România, după mallul Polus Center (acum Vivo Cluj) vândut în 2006 de Trigranit către Immoeast pentru 210 milioane de euro.
Acum, Primăria Sectorului 1 a eliberat certificatul de urbanism companiei FP One Office Building Development, controlată indirect de familia Mărgescu și frații Jabra, care vrea să construiască un ansamblu cu funcțiune mixtă de birouri, comerț și servicii între Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), hotelul turn pe care îl dezvoltă Niro Investment și Romexpo, adică cel mai fierbinte punct de pe harta imobiliară a țării. Certificatul obținut face parte din documentele necesare elaborării Planului Urbanistic Zonal (PUZ).
Proiectul este amplasat pe un teren de 9.300 de metri pătrați, a cărui valoare poate fi estimată la circa 6 milioane de euro, ținând cont de tranzacțiile făcute în zonă în ultimul an. Lotul a fost preluat de investitorii Forte Partners în august anul trecut de la UCTAM RO, parte a grupului UniCredit. Pe teren apare și un drept de ipotecă în valoare de 4,6 milioane de euro pentru restul de preț neachitat și a obligațiilor de plată aferente creditului în favoarea UCTAM RO.
Reprezentanții Forte Partners au declarat pentru Profit.ro că terenul a fost cumpărat ca rezervă pentru un proiect viitor. Acum se așteaptă eliberarea PUZ-ului și se preconizează că peste doi ani terenul va fi pregătit pentru o dezvoltare. Chiar dacă au mai pariat pe zone cu potențial, cum este Orhideea, asociații Forte Partners încă nu știu cum se va dezvolta zona Expoziției, motiv pentru care, deocamdată, se concentrează pe cele trei proiecte pe care le au în derulare.
Zona Expoziției din cartierul Grivița a atras, ca un magnet, o serie de milionari români precum Ion Țiriac, Iulian Dascălu, George Copos, Alin Niculae, Nicolae Dumitru, Gheorghe Iaciu, Dan Șucu sau Valentin Vișoiu, care și-au anunțat intenția sau chiar au început să construiască aici sute de apartamente, clădiri de birouri și hoteluri. Lor li s-au adăugat investitori străini precum Portland Trust, GTC, Atenor și Cordia, care au deschis zona pentru noi dezvoltări imobiliare.
Luna trecută, Forte Partners a deschis și șantierul de lângă Palatul Telefoanelor din centrul Bucureștiului unde va construi un turn de birouri de 9.000 de metri pătrați pe un teren cumpărat în 2017 cu circa 3,3 milioane de euro de la Telekom România. Dezvoltarea are un cost estimat la circa 25 milioane de euro, potrivit informațiilor Profit.ro.
În paralel, asociația de investitori lucrează la definitivarea ultimei clădiri din cadrul The Bridge, la construcția unui ansamblu rezidențial cu 352 de apartamente în zona Aviației și așteaptă avizele de construcție pentru un nou proiect amplasat lângă fabrica de ciorapi Adesgo, peste drum de Parcul Tineretului.
Istoricul Forte Partners
Fostul coordonator al activităților imobiliare locale ale grupului italian Cefin, fondatorul companiei de consultanță imobiliară Eurisko și fondatorul brandurilor Primola și Nova Brasilia au decis în 2014 să își pună proprietățile și expertiza la comun. Geo Mărgescu, Ionuț Dumitrescu și Johny Jabra au adunat, sub cupola Forte Partners, un portofoliu de proprietăți printre care se regăsesc clădiri de birouri și o serie de spații comerciale în centrul Bucureștiului, la care se adaugă terenuri.
La începutul anului trecut, antreprenorul Ionuț Dumitrescu s-a retras din asociere și s-a alăturat companiei One United, controlată de Victor Căpitanu și Andrei Diaconescu. Astfel, libanezul Johny Jabra rămâne principalul asociat al Forte Partners. Alături de fratele său, Jihad Jabra, și-a început afacerile în România comercializând cafeaua Nova Brasilia, brand vândut în 2001 americanilor de la Kraft. Banii au fost investiți în producția de ciocolată și biscuiți, care cuprindea brandurile Primola și Ulpio. În 2011, familia austriacă Meinl a cumpărat de la frații Jabra brandul Primola, fabrica din Berceni rămânând în continuare în proprietatea acestora. În plus, ei au mai cumpărat în 2015 o parte din activele producătorului de lactate Lactaprod din Brăila, aflat în faliment.
În paralel cu afacerile din domeniul alimentar, investitorii au intrat și pe piața imobiliară, unde au dezvoltat clădirea de birouri Nova Building (6.800 mp) din zona Dimitrie Pompeiu. Imobilul a fost pus pe piață și închiriat de banca Italo-Romena în 2008, iar patru ani mai târziu vândut către bancă pentru circa 15 milioane de euro. Frații Jabra mai dețin o serie de clădiri de birouri de dimensiuni mici și medii precum Beller Office Building (500 mp), din zona Dorobanți și imobilul Aurel Vlaicu Office Building (2.356 mp), de pe Șoseaua Pipera. Proprietățile lor au intrat în portofoliul Forte Partners.
Cei 360.000 de metri pătrați de clădiri de birouri ce se așteaptă a fi livrați în București anul acesta, un record absolut pentru piața locală, oferă premise pentru un volum de tranzacții imobiliare cu proprietăți comerciale de peste un miliard de euro în 2019, format aproape în totalitate din sedii de firmă, potrivit estimărilor brokerilor imobiliari.
Click pe poză pentru dimensiunea mărită