EXCLUSIV Dealerul auto Badsi Impex, care a adus marca Nissan în România, vinde și închiriază sediul din Pipera, unde își concentrează întreaga activitate, printr-o tranzacție cu dezvoltatorul imobiliar Nusco

EXCLUSIV Dealerul auto Badsi Impex, care a adus marca Nissan în România, vinde și închiriază sediul din Pipera, unde își concentrează întreaga activitate, printr-o tranzacție cu dezvoltatorul imobiliar Nusco

Sediul Badsi din Pipera, obiectul tranzacției

scris 22 sep 2021

Comerciantul de mașini Badsi Impex, cel mai mare dealer Nissan și primul importator al mărcii în România, a semnat cu dezvoltatorul imobiliar Nusco un contract de tip „sale-and-leaseback“, în valoare de 2,5 milioane de euro, prin care și-a vândut showroom-ul și service-ul din Pipera, unde își concentrează întreaga activitate, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Compania a ieșit din insolvență în iunie 2021, după 8 ani de la declanșarea procedurii. În această perioadă, Badsi a vândut mai multe active și și-a concentrat afacerea la sediul de pe Șoseaua Pipera, nr. 50A. Showroom-ul și service-ul din Pipera reprezintă prima investiție a companiei, realizată în 2002 în urma unei investiții de circa 2,5 milioane de dolari, potrivit datelor din planul de reorganizare al Badsi.

În martie 2021, Badsi și-a vândut, cu circa 780.000 de euro, service-ul de tinichigerie și vopsitorie din zona Tunari, inaugurat în 2009, către o companie a familiei Ispas, proprietara Top Lac Service.

Urmărește-ne și pe Google News
Back to School 2021: ce au făcut școlile diferit CITEȘTE ȘI Back to School 2021: ce au făcut școlile diferit

La scurt timp după ieșirea Badsi din insolvență, compania a încheiat un contract de tip sale-and-leaseback cu dezvoltatorul imobiliar Nusco Imobiliara la un preț de 2,5 milioane de euro, ce va fi achitat în 5 tranșe până cel târziu în iunie 2025, potrivit documentelor analizate de Profit.ro. Tranzacția cuprinde un teren de circa 4.800 de metri pătrați și construcțiile existente pe acesta de pe Șoseaua Pipera, nr. 50A. Ca urmare a acestui contract, Badsi a închiriat clădirile pentru 5 ani.

EXCLUSIV ROCA pregătește, până la finele anului, cele mai mari 4 achiziții de până acum. Tichetul per achiziție va fi de 10-20 de milioane de euro CITEȘTE ȘI EXCLUSIV ROCA pregătește, până la finele anului, cele mai mari 4 achiziții de până acum. Tichetul per achiziție va fi de 10-20 de milioane de euro

Sale-and-leaseback este o tranzacție financiară care presupune vânzarea unui imobil, pentru ca, în baza unui contract de leasing pe termen lung, vânzătorul să își păstreze dreptul de folosire a bunului, în schimbul unei chirii.

Proprietatea tranzacționată vine în completarea fostei fabrici de prelucrare a lemnului din Pipera, cumpărată de familia Nusco în anii `90. În locul halelor fostului Combinat de Industrializare a Lemnului Pipera, familia italiană Nusco dezvoltă ansamblul rezidențial Nusco City, care va avea până la final circa 3.000 de apartamente, o investiție estimată la 70 de milioane de euro.

„Tranzacția cu Nusco nu este parte din procesul de reorganizare. Ieșisem din insolvență când s-a semnat. Face parte dintr-un plan de eficientizare și dezvoltare a Badsi. Vrem să despărțim afacerea imobiliară de cea auto. Am vândut aproape toate activele imobiliare. Vrem să avem cât mai mult capital disponibil pentru a miza pe schimbarea de direcție a pieței auto. Efectele planului la care lucrăm de 6 luni se vor vedea în 2022 și mai puternic în 2023. Anul acesta vom revenit pe profit, de circa 60.000 de euro, la o cifră de afaceri de circa 4 milioane de euro“, a declarat, pentru Profit.ro, Paul Badea Jr., CEO Badsi Impex.

Grupul Neocity, controlat de cel mai mare grup financiar din Israel, își reactivează investițiile imobiliare din România. A fost autorizat să înceapă cel mai mare proiect al său din România CITEȘTE ȘI Grupul Neocity, controlat de cel mai mare grup financiar din Israel, își reactivează investițiile imobiliare din România. A fost autorizat să înceapă cel mai mare proiect al său din România

După doi ani de profit, în 2020, Badsi a atins pragul de rentabilitate (breakeven) la o cifră de afaceri de 3,5 milioane de euro și circa 60 de angajați. Vârful afacerii a fost atins în 2007, când rulajul dealerului a fost de peste 13,7 milioane de euro cu circa 100 de angajați.

Comerciantul de mașini Badsi Impex a fost fondat în 1992 de Paul Badea, fost reprezentant al uzinelor Dacia în Marea Britanie înainte de 1989. La un an de la înființare, compania a devenit unicul service Nissan din România, iar în 1997 a devenit importantor unic al mărcii japoneze și a pus bazele rețelei de dealeri Nissan, până în 2003, când activitatea de import a fost preluată de alianța Renault-Nissan. În urma decesului lui Paul Badea, survenit în 2013, compania a fost preluată de copiii acestuia: Paul Badea Jr. și Silviana Badea, și s-a declanșat insolvența.

Din flota de peste 8.000 de mașini Nissan vândute de Badsi în cei 20 de ani de activitate de dinainte de declanșarea insolvenței, 70% încă erau în circulație în 2013, iar service-ul acestora era asigurat de către Badsi. Compania are contracte importante cu companii precum Leaseplan, ALD, Arval, Vodafone, Holcim sau FMS.

viewscnt
Afla mai multe despre
badsi impex
nissan
nusco