ENGIE lansează în România un centru global. Sute de angajări pregătite

Engie, cel mai mare operator de distribuție a gazelor naturale din România, își extinde prezența în România prin lansarea Global Business Services, o nouă filială înființată în România pentru sprijinirea operațiunilor Grupului prin furnizarea de servicii interne specializate.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
ENGIE lansează în România un centru global. Sute de angajări pregătite

ENGIE GBS România va furniza servicii integrate de IT, Resurse Umane, Financiar și Achiziții pentru entitățile ENGIE din mai multe piețe.

Noul centru este conceput ca să oferei expertiză integrată, să eficientizeze operațiunile și să valorifice tehnologii avansate, precum automatizarea și instrumente de analiză și optimizare a proceselor, pentru creșterea eficienței și performanța la nivelul Grupului.

Centrală nucleară lângă România, Ungaria va revizui extinderea CITEȘTE ȘI Centrală nucleară lângă România, Ungaria va revizui extinderea

România a fost aleasă, spun reprezentanții companiei, pentru această nouă investiție datorită bazei solide de talente, competențelor lingvistice, abilităților digitale avansate și ecosistemului matur al serviciilor de business. Decizia reflectă, de asemenea, prezența de lungă durată a ENGIE pe piața locală, unde Grupul are peste 4.400 de angajați și este prezent pe aproape întregul lanț valoric din sectorul energetic.

ENGIE GBS România are în prezent 180 de specialiști în domeniile IT, Resurse Umane, Financiar și Achiziții și intenționează să își extindă în continuare echipele, ajungând la câteva sute de angajați până la finalul anului.

FOTO Clădire emblematică, dărâmată în centrul Bucureștiului. Fostul Bancorex este pus la pământ. Proprietarul AFI Cotroceni pregătește ridicarea în loc a AFI Central Tower CITEȘTE ȘI FOTO Clădire emblematică, dărâmată în centrul Bucureștiului. Fostul Bancorex este pus la pământ. Proprietarul AFI Cotroceni pregătește ridicarea în loc a AFI Central Tower

„Decizia de a înființa ENGIE Global Business Services în România reflectă încrederea Grupului în potențialul țării și angajamentul său pe termen lung față de această piață. România este o destinație strategică pentru servicii suport, oferind expertiză tehnologică solidă, competențe lingvistice și un mediu de afaceri dinamic. Suntem convinși că această nouă subsidiară va juca un rol important în consolidarea eficienței operaționale a Grupului la nivel European”, a declarat Nicolas Richard, CEO ENGIE Romania.

Cu sediul în București, organizația este condusă de Ana Maria Petecilă, Director General al ENGIE GBS România.

Anterior, Profit.ro a anunțat că Engie își mută centrul de servicii din complexul de birouri U-Center în spațiul ocupat anterior de centrul tehnologic al gigantului din industria cosmeticelor Estée Lauder, închis la finalul anului trecut.

Noul sediu Engie este dublu decât cel actual și potrivit pentru peste 400 de angajați.

În primul trimestru din acest an, Estée Lauder a reziliat contractul de închiriere pentru spațiul ocupat de centrul său global de tehnologie din București, închis la finalul anului trecut după concendierea a aproximativ 150 de angajați. Gigantul american ocupa 5.300 de metri pătrați, adică 5 etaje sau echivalentul a aproximativ jumătate din clădirea de birouri Matei Millo, dezvoltată de Forte Partners și aflată acum în proprietatea omului de afaceri de origine siriană Omar Akili.

Acum, același spațiu de 5.300 de metri pătrați a fost închiriat de Engie, care își mută aici centrul său de servicii din complexul U-Center, aflat în proprietatea Forte Partners.

Noul sediu are o suprafață aproximativ dublă și este potrivit pentru peste 400 de angajați.
 

Engie România furnizează gaze naturale pentru peste 2,16 milioane de clienți și deține poziția de lider în furnizarea de gaze naturale pentru clienții casnici și este al treilea furnizor pe segmentul clienților non-casnici.

Compania are 4.400 de angajați și a investit de peste 243,5 milioane de lei în dezvoltarea profesională a acestora.

FOTO Investiții de amploare - Fosta bază sportivă Mase Plastice intră din nou în renovare, sub administrarea CSM, cu investiții majore propuse CITEȘTE ȘI FOTO Investiții de amploare - Fosta bază sportivă Mase Plastice intră din nou în renovare, sub administrarea CSM, cu investiții majore propuse

Grupul Engie Romania a realizat investiții în valoare de 2 miliarde de euro din 2005 până la 31 decembrie 2024.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2460 +0.0074+0.14 %
1 USD4.5981 +0.0275+0.60 %
1 GBP6.0799 +0.0321+0.53 %
1 CHF5.6772 +0.0148+0.26 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite