Compania a depus, la Curtea de Arbitraj din Londra, Declarația de Apărare și Declarația de Contra-pretenție, prin care respinge în continuare cererile de despăgubire formulate împotriva sa și solicită la rândul său despăgubiri, într-o sumă cuprinsă între 60 de milioane și 420 de milioane euro.
ICSID, printr-o decizie majoritară, a respins pretențiile ridicate de Plaza Centers, pe motiv de jurisdicție, relevă datele analizate de Profit.ro.
Decizia s-a bazat pe constatări referitoare la conduita companiei și pe anumite acorduri istorice, menționate în declarațiile publice ale companiei publicate între 2016 și 2020.
“Compania revizuiește hotărârea, inclusiv motivarea și implicațiile constatărilor Tribunalului, evaluându-și poziția și luând în considerare toate opțiunile disponibile și pașii următori”, transmite acum compania israeliană.
Tribunalul a dispus ca fiecare parte să își suporte propriile costuri aferente arbitrajului.
Plaza Centers a dat în judecată România la Washington în iunie 2022.
Procedura de arbitraj a fost demarată la Curtea de Arbitraj Internațional din Londra, prima înfățișare în proces fiind programată în luna mai 2027, a relatat Profit.ro la începutul anului.
În octombrie 2025, pretențiile României în proces au fost majorate la 2 miliarde de euro în total, pentru ca o lună mai târziu statul să revină asupra formulării privind despăgubirile solicitate, care nu mai sunt prezentate cumulativ, anumite presupuse pierderi fiind descrise acum ca alternative.
Proiectul Casa Radio i-a adus companiei Elbit Imaging, care până la finele anului 2018 era cel mai mare acționar al Plaza Centers, o amendă de jumătate de milion de dolari din partea Comisiei pentru Bursă și Valori Mobiliare (SEC) din SUA pentru presupusa încălcare a unei legi privind practicile de corupție în străinătate. Compania a fost acuzată că ar fi plătit nejustificat 14 milioane de euro unor consultanți în legătură cu proiectul Casa Radio.
Casa Radio a fost concesionată pe 49 de ani de la statul român în vederea realizării unui mega-proiect imobiliar. Investitorul a anunțat în trecut că a plasat aici 85 milioane euro, excluzând costul de achiziție al companiei, dar șantierul este de mult timp abandonat. Proiectul trebuia realizat într-un parteneriat în care Plaza Centers deținea 75% din proiect, restul participațiilor fiind deținute de autoritățile române și de o companie cu capital turcesc.
În picaj
Ambiția companiei de a deveni cel mai mare proprietar de mall-uri din România s-a spulberat după ce Plaza Centers a trecut în 2013 și 2014 printr-o proces de insolvență. Rând pe rând, compania a vândut cele șase terenuri cumpărate în România.
Compania a investit peste 300 milioane euro în șapte terenuri localizate în Iași, Timișoara, Slatina, Hunedoara, Târgu Mureș, Constanța și Miercurea Ciuc; în 75% din Casa Radio din București, în clădirea de birouri Palazzo Ducale și complexul Radisson, vândut în 2017 cu 169,2 milioane de euro către fondurile Cerberus și Revetas.
Imperiul Elbit Imaging, extins cu Plaza Centers, a fost fondat de miliardarul israelian Mordechay Zisser. În timpul crizei, compania s-a zdruncinat din temelii, iar Zisser a pierdut în 2013 controlul grupului. El a fost nevoit să ajungă la un acord cu creditorii săi pentru datorii de peste 520 milioane euro, cea mai mare soluționare a unei datorii din istoria Israelului, după cum nota presa israeliană la acea dată.
În urma acestei înțelegeri, Mordechay Zisser și-a pierdut pachetul de control în cadrul Elbit Imaging. În vara lui 2016, magnatul a murit răpus de cancer la vârsta de 60 de ani. Firma sa a rămas în mâna a două fonduri americane: York Capital și Davidson Kempner, care dețin o treime din acțiuni.
















