Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) are în lucru un număr de 781,38 kilometri, din care 263,43 kilometri în etapa de proiectare, iar 517,95 kilometri în etapa de execuție.
Astfel, pe Autostrada A0, lotul 3 Sud Bragadiru - Joița (17,965 km) se află în etapa de execuție, lotul 1 Nord Joița - Corbeanca (17,5 km) în etapa de proiectare, lotul 3 Nord Afumați - Pantelimon (8,60 km) în etapa de execuție, iar lotul 4 Nord Pantelimon - Glina (4,47 km) în etapa de execuție, potrivit datelor remise Agerpres.
Pe autostrada A1, Sibiu - Pitești, Secțiunea 2 Boița - Cornetu (31,33 km) este în etapa de proiectare, Secțiunea 3 Cornetu - Tigveni (37,40 km) în etapa de proiectare, Secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș (9,86 km) în etapa de execuție, Secțiunea 5 Curtea de Argeș - Pitești (30,35 km) în etapa de execuție, în timp ce autostrada Lugoj - Deva (Secțiunile E și D ale lotului 2), de 9,13 km, în etapa de execuție.
Pe Autostrada Transilvania (A3), Secțiunile Nădășelu - Mihăiești (16,80 km) și Mihăiești - Zimbor (13,26 km) se află în etapa de execuție, Secțiunea Zimbor - Poarta Sălajului (12,24 km) în etapa de execuție, Secțiunea Suplacu de Barcău - Chiribiș (26,35 km) în etapa de proiectare, Secțiunea Chiribiș - Biharia (28,55 km) are ordin de proiectare dat.
CITEȘTE ȘI Nicușor Dan: Împrumut de 153 de milioane de euro pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic. Clădirile Muzeului Gheorghe Tatarescu și Teatrului Foarte Mic, printre cele consolidatePe Autostrada Ploiești - Pașcani A7, 320 km se află în etapa de execuție.
Pe Autostrada A8, avem secțiunea Târgu Mureș - Miercurea Nirajului (24,4 km) în etapa de proiectare, iar Secțiunea Leghin - Târgu Neamț (29,9 km) în etapa de proiectare.
Pe A13 Autostrada Sibiu - Făgăraș, 68 kilometri se află în etapa de proiectare.
Alte proiecte sunt: drumul expres Brăila - Galați (10,767 km) în etapa de execuție, iar pe DEx12 Craiova - Pitești tronsonul 1 Craiova - Robănești (17,7 km) este tot în etapa de execuție, la fel ca tronsonul 4 Colonești - Oarja - Pitești (31,82 km). Tot în etapa de execuție este și drumul expres A3 - DN1 (5 km).
Conform CNAIR, în ultima perioadă, au fost desemnați câștigători pentru două contracte: realizarea Studiului de Fezabilitate pentru drumul de mare viteză Caransebeș - Lugoj (50 km) și proiectare și execuție a două poduri peste Prut de la Ungheni, a drumului de legatură cu Autostrada A8 (Târgu Mureș - Iași - Ungheni) și a punctului de trecere a frontierei.
De asemenea, a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru cele două viaducte necesare devierii traseului pe A3 (3 km) și cel pentru finalizarea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Brașov - Bacău (164 km).
CITEȘTE ȘI Volumul de masă lemnoasă recoltată a scăzut, în 2023 - INSÎn prezent, CNAIR are lansate la licitație 14 proiecte pentru construcția de drum de mare viteză, astfel: proiectare și execuție Autostrada Târgu Mureș - Târgu Neamț, Secțiunea 2 Miercurea Nirajului - Leghin km 22+000 - km 181+195, Lot 1b: Miercurea Nirajului - Sărățeni; proiectare și execuție Autostrada Târgu Mureș - Târgu Neamț, Secțiunea 2 Miercurea Nirajului - Leghin, km 22+000 - km 181+195, Lot 2c: Pipirig - Vânători Neamț (Leghin); proiectare și execuție "Alternativa Techirghiol"; execuție lucrări Drum Expres Arad Oradea lot 1, execuție lucrări Drum Expres Arad Oradea lot 2; execuție lucrări Drum Expres Arad Oradea lot 3; execuție lucrări Drum Expres Conexiune Satu Mare (VO Satu Mare) - Oar (Granița Româno - Ungară - Drum Expres M49 Ungaria; proiectare și execuție Varianta de Ocolire Timișoara Vest; proiectarea și execuția Autostrăzii Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea, Secțiunea 3B: Mihăiești - Suplacu de Barcău, Subsecțiunea 3B3: Poarta Sălajului - Zalău, inclusiv Tunel rutier la profil de autostradă în zona Meseș și Subsecțiunea 3B4 Zalău - Nușfalău; proiectare și execuție Autostrada Craiova Filiași lot 1; proiectare și execuție Autostrada Craiova Filiași lot 2; proiectare și execuție Autostrada Craiova Filiași lot 3; proiectare și execuție Pașcani Suceava lot 1; proiectare și execuție Pașcani - Suceava lot 2.
Pentru anul 2024, sunt preconizați pentru deschiderea circulației 198,14 km de drum de mare viteză: A0 Sud lotul 1 Glina - Vidra (16,93 km) dat deja în trafic; A0 Nord - lotul 3 Afumați - Pantelimon (2 km) - pentru asigurarea legăturii cu DN2; Autostrada A7 Ploiești - Buzău lotul 1 (21 km) și lotul 2 (28,35 km); Autostrada Buzău - Focșani (82,44 km); DEx6 Brăila - Galați (10,767 km); DEx12 Craiova - Pitești - tronsonul 1 Craiova - Robănești (17,7 km); DEx16 Centura Oradea - A3 (18,96 km); DEx Craiova - Pitești, tronson 4, de 32 km.
"Adăugând cei 89 km construiți în anul 2023, rezultă un total de 287,14 km construiți în perioada 2023 - 2024", subliniază reprezentanții CNAIR.