Artmark lansează licitație pentru un conac în Transilvania

Artmark lansează licitație pentru un conac în Transilvania
scris 15 feb 2020

Conacul Banffy aflat între colinele Transilvaniei, de vânzare de la 500.000 de euro

Conacul Banffy de la Sânmarghita, ridicat la 1824, cu arhitectură neoclasică, a fost pus în vânzare cu un preț de pornire de 500.000 de euro, edificiul fiind estimat de Artmark Historical Estate între 550.000 și 600.000 de euro, transmite News.ro. A fost construit la începutul secolului XIX, iar o inscripție de pe una dintre grinzi indică primul proprietar ca fiind familia Banffy, cu o prezență importantă în relatările istorice ale acestor locuri încă dinainte de 1700.

Urmărește-ne și pe Google News

Ulterior regăsim conacul în posesia familiei Bethlen, un alt nume nobiliar important al Transilvaniei, pentru ca la începutul secolului XX să îl întâlnim aici pe Jeno Horthy, fratele regentului Ungariei, care prin căsătoria sa cu Rozsa Bethlen va face din conacul de la Sânmărghita o reședință temporară, cel mai probabil destinată expedițiilor de vânătoare de care era extrem de pasionat, potrivit Artmark.

FOTO Guvernul alocă 3,5 milioane pentru a transforma Vila Florica în Muzeul Brătianu, la 145 de ani de la înființarea PNL CITEȘTE ȘI FOTO Guvernul alocă 3,5 milioane pentru a transforma Vila Florica în Muzeul Brătianu, la 145 de ani de la înființarea PNL

Arhitectura conacului este una neoclasică, fațada principală fiind marcată de un portic cu șase coloane de piatră, de inspirație dorică, încununat de un fronton triunghiular, care îi oferă o alură impunătoare. Fațada laterală se deschide printr-o logie marcată de opt coloane - au fost conservate coloanele originale. Dispune de 10 camere și două băi, pe un teren de 4.108 metri pătrați.  Terenul generos care înconjoară conacul are 4100 mp și cuprinde un nuc bătrân și pomi fructiferi.

Clădirea este astăzi complet renovată, actualul proprietar trecând printr-un proces migălos de reabilitare și restaurare, reușind să salveze și o bună parte din elementele originale: coloanele de piatră, o parte din grinzile de lemn, elementele decorative de lemn din interior și o parte din ornamentele fațadei, care nu au fost încă montate deasupra ferestrelor.

În prezent, casa este locuită, întrebuințându-se parterul și mezaninul. Etajul și mansarda sunt open space, complet renovate dar nemobilate.  "Cred că fiecare om se naște cu o misiune de îndeplinit în viață. Să găsesc acest castel, să mă îndrăgostesc de el și să îl salvez de la dispariție, cred că a fost parte din misiunea mea pe acest Pământ", spune actualul proprietar, un cetățean spaniol care, după o viață în care a locuit în multe colțuri ale lumii, a ajuns la Sânmărghita unde a investit timp și bani pentru refacerea acestei bijuterii arhitecturale în care locuiește deja de câțiva ani buni. Își dorește doar ca viitorul proprietar să îi aprecieze la adevărata valoare trecutul și să îi găsească cea mai bună întrebuințare pentru viitor.

viewscnt
Afla mai multe despre
artmark