Platforma Storage Logistics, primul marketplace din România pentru spații de depozitare, a fost lansată oficial, incluzând deja în momentul de față peste 80 parteneri cu o suprafață totală a spațiului disponibil de aproximativ 65.000 metri pătrați.
Astfel, Storage Logistics reprezintă o rețea virtuală de depozite fizice din România, prin intermediul căreia companiile care au nevoie de spațiu provizoriu, pe termen mediu și scurt, au acces la o multitudine de variante: accesând www.storage-logistics.ro utilizatorii pot găsi ușor și rapid spații de depozitare pentru o perioadă de la 1 săptămână la 15 săptămâni, la costuri începând de la 1 euro/palet depozitat.
Închirierea spațiului se face online, iar comunicarea cu depozitul se realizează de asemenea prin intermediul platformei. Mai mult, în momentul de față, depozitele disponibile prin intermediul platformei acoperă peste 50% din județele țării, majoritatea fiind localizate în apropierea zonelor de graniță sau a principalelor noduri interne de transport și logistică.
“Storage Logistics este un start-up ambițios, bazat pe o nevoie reală a pieței de logistică din România și care are toate șansele să devină alternativa preferată atât pentru companiile dinamice care au nevoie de soluții rapide pentru a-și păstra în siguranță stocurile, cât și pentru depozitele care nu funcționează încă la capacitate maximă și care pot fructifica astfel spațiul rămas. Ne dorim ca în primul an de activitate să ajungem la peste 250.000 metri pătrați de spații înregistrate în platformă și la peste 10.000 paleți intermediați lunar, însă planurile noastre nu se opresc aici: vom continua să ne dezvoltăm adăugând noi categorii de produse pe lista celor care pot fi depozitate prin intermediul Storage Logistics și să oferim noi game de servicii extrem de utile industriei în care activăm.” a declarat Cristina Dumitrescu Managing Partner Storage Logistics.
Soluțiile oferite de Storage Logistics se adresează în special sectoarelor Retail, FMCG și White goods, însă planurile companiei includ dezvoltarea unui serviciu și pentru produsele ADR până la începutul anului 2021.
Storage Logistics are două divizii: divizia online, respectiv platforma care intermediază închirierea de depozite în toată țara, și divizia corporate care este deja activă și care a încheiat parteneriate cu companii mari, care au nevoie de un Key account dedicat pentru proiecte cu intrări multiple și în mai multe depozite la nivel național.
Investiția inițială în dezvoltarea platformei însumează aproximativ 200.000 euro și include atât realizarea soluției digitale de conectare a depozitelor cu companiile interesate, cât și creșterea echipei interne Storage Logistics, cu angajați specializați în această industrie.
În România există peste 4,6 milioane metri pătrați de spații de depozitare, iar volumul de business generat de această industrie este de peste 2 miliarde de euro anual.