Aproape o treime din companiile aflate în căutare de sedii în acest an au ales clădirile noi de birouri, livrate sau aflate în construcție, în total, în primele trei trimestre din 2016, fiind tranzacționate spații de birouri cu o suprafață totală de 255.335 metri pătrați, potrivit Esop.
Cele mai mari spații de birouri au fost tranzacționate în proiecte integrate de birouri, care au facilități nenumărate, inclusiv certificate dea clădiri verzi și care au fost livrate în 2015-2016 sau sunt încă în lucru.
În primele nouă luni, în topul proiectelor noi unde au fost ocupate cele mai mari suprafețe, pe primul loc se numără The Bridge, aflat încă în construcție în zona Orhideea-Grozăvești, unde BCR a preînchiriat o suprafață de 20.000 mp, pe locul doi complexul Palas din Iași, unde Amazon a închiriat 13.000 mp, urmate de Afi Park cu fazele 4 și 5 (unde în total șapte chiriași au închiriat 8.958 mp), Green Court, din zona Barbu Văcărescu-Floreasca (unde nouă chiriași au închiriat 8.907 mp), pe locul cinci se află un proiect din Timișoara, Openville, unde 2 chiriași au închiriat 8.373 mp, iar pe locul șase este Orhideea Tower, din București, aflat în lucru, unde compania IT&C Misys a preînchiriat 8.000 mp.
CITEȘTE ȘI Renault își mută sediul din București în 2019 într-o clădire nouă de birouri, pentru a păstra angajații valoroși„Dezvoltatorii noilor clădiri de birouri din România pun un accent din ce în ce mai mare pe oferirea de facilități angajaților care lucrează zi de zi în aceste spații și încearcă să raspundă la cât mai multe dintre nevoile lor, astfel încât chiriașii sa considere că spațiul închiriat îi ajută atât la retenția angajaților cât și la atragerea de noi talente în organizație și credem că acest trend va continua în următorii ani, reprezentând un element de diferențiere important între clădirile vechi și cele noi”, afirmă Mirela Raicu Manager al Diviziei Birouri Corporate în cadrul ESOP Consulting l CORFAC International.
Suprafața medie de birouri tranzacționată în proiectele noi, în primele nouă luni este de 1.370 mp, peste media înregistrată la nivelul întregii piețe de birouri.
Ce au în plus noile proiecte de birouri
Proiectele de birouri ale generației post-criză sunt gândite pentru a crea comunități, nu doar pentru a găzdui firme, astfel încât pe lângă standardele înalte de calitate a spațiilor (majoritatea încadrându-se în clasa A), vin la pachet cu foarte multe facilități, pentru a se diferenția de vechile clădiri existente pe piață: detectori care monitorizează intensitatea luminii naturale și reglează automat iluminatul artificial, fațade cu factor UV scăzut, certificate de clădiri verzi (LEED sau BREEAM), sisteme perfomante de încălzire și răcire a aerului, care asigură reglarea temperaturii pentru fiecare zona de lucru, spatii de retail adaptate nevoilor chiriasilor din imobil, restaurante și cafenele la parter sau la ultimul etaj, puncte Wi-Fi în spațiile interioare comune, dar și la exterior, în curțile interioare frumos amenajate și înverzite, punandu-se din ce in ce mai mult accentul pe crearea unui ambient interior si exterior care sa fie apreciat de cei care lucreaza zi de zi in aceste centre de afaceri.
Proiectul The Bridge, de exemplu, va avea pe lângă spațiile de birouri din turnurile hi-tech și o curte interioară cu o vegetație bogată, cu locuri moderne de relaxare și networking (foto mai jos), iar Afi Tech Park, abia lansat, prevede și construirea unei piscine interioare pentru destinderea angajaților.