În această vară, turiștii se înghesuie pe plajele de pe coasta Adriaticii din sudul Italiei, dar în Puglia, unii operatori au decis să le interzică vizitatorilor să aducă mâncare și băutură, iar această nouă regulă a stârnit furia turiștilor, dar și a localnicilor, care au decis să se adreseze instanțelor de judecată, relatează cotidianul La Libre Belgique.
În timp ce operatorii își intensifică controalele, familiile spun că nu au uneori altă soluție decât să își aducă propria mâncare, în fața prețurilor practicate de unele baruri și restaurante de pe litoral. Acest lucru se adaugă la taxele de intrare pentru anumite plaje din Puglia, care pot varia, de exemplu, de la 30 de euro pentru plaja Mar Village la 100 de euro pentru plaja Giovinazzo, arată news.ro.
Asociația locală D'Urso spune că această nouă reglementare privind mâncarea adaugă un cost suplimentar pentru vizitatori: "O duminică obișnuită la plajă în Bari costă în jur de 250 până la 300 de euro de familie. Prețul unei salate se apropie de 25 de euro, iar plajele gratuite sunt din ce în ce mai puține. Dacă, în plus, începem să le interzicem oamenilor să aducă mâncare, am mers deja prea departe”, arată asociația.
În timp ce operatorii confirmă existența unor interdicții, ei susțin că, de fapt, controalele nu sunt chiar atât de stricte: „Nu permitem lăzi frigorifice mari, pentru adunări de grup", spune Michele Colella, managerul Lido Calarena. „Picnicurile nu sunt permise aici. Dar dacă aduceți o gustare, o băutură sau o ladă frigorifică mică, vom închide ochii", dă asigurări managerul.
Cu toate acestea, cotidianul La Reppublica a relatat un incident recent în care trei familii care și-au adus gustări pentru propriul picnic au fost amenințate, deși plătiseră deja pentru șezlonguri și o umbrelă. Un membru al uneia dintre familii a declarat că a fost ”literalmente intimidat”. „Când am deschis pungile cu mâncare, am fost abordați și amenințați de membri ai personalului. Aceștia ne-au spus: Luați mâncarea pe care ați adus-o sau vă vom da afară”.
Dario Duso, un avocat și activist din Bari, consideră că operatorii acestor plaje „nu pot face acest lucru”.