Exporturile către Statele Unite își reiau dinamica pozitivă cu o creștere estimată de 25% în 2026.
Statele Unite reprezintă una dintre piețele strategice pentru dezvoltarea internațională a Antibiotice, contribuind în prezent cu aproximativ 15% la exporturile companiei.
La finalul lunii mai 2026, principalul distribuitor al Antibiotice din SUA a finalizat cu succes auditul desfășurat la nivelul facilităților de producție ale companiei din Iași.
După ajustarea temporară înregistrată în 2025, determinată de incertitudinile existente în mediul comercial și de reglementare, exporturile Antibiotice către Statele Unite au revenit în 2026 pe un trend ascendent, reluând dinamica pozitivă caracteristică perioadei 2020–2024.
În contextul stabilizării condițiilor de piață și a menținerii unei cereri solide pentru produse farmaceutice esențiale, Antibiotice estimează o creștere de aproximativ 25% a vânzărilor către piața americană în 2026 comparativ cu anul precedent.
Compania este prezentă pe piața americană cu un portofoliu format din opt produse antiinfecțioase injectabile sterile și substanța activă Nistatină, utilizată în fabricarea de produse antifungice.
Pătrunderea pe piața Spaniei cu medicamente cardiovasculare
În paralel, Antibiotice își consolidează prezența pe piața europeană prin intrarea pe piața Spaniei, una dintre cele mai competitive piețe farmaceutice din Europa. Compania va introduce pe piața spaniolă trei medicamente destinate tratamentului afecțiunilor cardiovasculare prin intermediul unui partener de referință din retailul farmaceutic spaniol.
Parteneriatul este reglementat printr-un contract multianual cu o durată inițială de 3 ani și permite extinderea volumelor contractate în funcție de evoluția pieței.
Prima livrare a fost realizată la finalul lunii mai, iar până la sfârșitul contractului, valoarea livrărilor va fi de aproximativ 5 milioane de euro. Acest parteneriat deschide noi oportunități pentru dezvoltarea prezenței Antibiotice pe piața spaniolă și creează premise pentru extinderea în noi teritorii internaționale prin intermediul rețelei globale a partenerului, prezent în peste 100 de țări.
Consolidarea prezenței internaționale și perspective de creștere
La finalul anului 2025, vânzările la export au reprezentat aproximativ 41% din cifra de afaceri a Antibiotice, confirmând rolul strategic al piețelor externe în dezvoltarea companiei.
După primul trimestru al anului 2026, vânzările de produse finite și substanțe active au atins 15,8 milioane USD, un nivel apropiat de cel înregistrat în anul anterior, în pofida unui context internațional caracterizat de volatilitate accentuată, presiuni asupra prețurilor și creșterea costurilor operaționale.
Trendul ascendent al vânzărilor în Statele Unite, extinderea prezenței în Europa – regiune care generează în prezent aproximativ 50% din exporturile de produse finite - precum și dezvoltarea continuă a portofoliului de proiecte internaționale, susțin perspective favorabile pentru accelerarea dezvoltării externe a companiei și pentru consolidarea valorii create pentru acționari pe termen lung.
Antibiotice Iași (ATB) a realizat în primul trimestru venituri totale de 162,27 milioane lei, în scădere cu 9,87% față de cele de 180,03 milioane lei din exercițiul financiar precedent.
Din acestea, 68,64 milioane lei îl reprezintă vânzările pe piețele internaționale și 67,90 milioane lei cifra de afaceri de pe piața internă.
În același interval de raportare, cheltuielile totale au avansat cu 3,46%, la 149,70 milioane lei, de la 144,69 milioane lei.
Astfel, compania afișează un profit net de 12,56 milioane lei, cu 61,52% mai mic decât cel de 32,64 milioane lei obținut în 2024.
Câștigul net al anului trecut a fost de 51,77 milioane lei, din care un sfert va fi distribuit către acționari sub formă de dividende.
La data de 31 martie, activele totale ale Antibiotice se ridicau la 1,49 miliarde lei, fiind cu 7,19% mai mari decât cele de 1,39 miliarde lei de la sfârșitul trimestrului 1 al anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au crescut cu 19,10%, la 548,43 milioane lei, de la 460,48 milioane lei.
Antibiotice Iași, companie deținută în proporție de 53,02% de Ministerul Sănătății, este listată la cota Bursei de Valori București și alt acționar semnificativ este Infinity Capital Investments (INFINITY), redusă în noiembrie 2024 la 13,03% din titluri, după un plasament privat cu o valoare de 291,50 milioane lei (58,51 milioane euro).
















