Chimcomplex Borzești (CRC) a realizat în primul trimestru venituri totale de 230,11 milioane lei, în scădere cu 43,11%, față de cele de 404,92 milioane lei din perioada similară a anului trecut.
Din suma de 251,92 milioane lei a cifrei de afaceri, 65,22% o reprezintă vânzările externe, respectiv suma de 164,31 milioane lei, în timp ce pe piața internă businessul este de 87,61 milioane lei.
Din punctul de vedere al categoriilor de produse, 51,7% în reprezintă vânzările pe segmentul polioli – polieteri și 37,8% din afaceri este pe segmentul produselor clorosodice.
“Chimcomplex deține un portofoliu mare de clienți pentru fiecare dintre produsele sale, neexistând o dependență de un anumit client”, spune compania în raportarea trimestrială.
Cheltuielile totale au coborât cu 29,22%, la 277,45 milioane lei, de la 391,97 milioane lei în T1 2025, astfel încât societatea afișează o pierdere mai mică de echivalentul a 10.000 de euro, comparativ cu un profit marginal în exercițiul financiar precedent.
La începutul anului compania lansa concedieri masive în conetxtul majorării costurilor cu energie și lansa un avertisment către stat, amintind că în anul 1989 România avea 72 de combinate chimice: “Multe guverne europene au demarat deja programe de măsuri, într-un ritm accelerat, pentru a-și sprijini industria. România trebuie să decidă dacă își apără producția sau acceptă să devină o piață de consum, inclusiv pentru substanțe vitale, precum cele utilizate în producția apei potabile.”
La data de 31 martie, Chimcomplex avea active totale de 2,84 miliarde lei, în scădere cu 0,35% față de cele de 2,85 miliarde lei la sfârșitul anului trecut. În aceeași perioadă, datoriile totale au urcat cu 3,39%, la 1,07 miliarde lei, de la 1,03 miliarde lei.
Chimcomplex – companie controlată prin societatea CRC Alchemy Holding, înregistrată în Olanda, de omul de afaceri Ștefan Vuza, cu o participație de 84,50% – este listată la Bursa de Valori București, unde, la ultimul preț de închidere de 5,7800 lei/acțiune, are o capitalizare de piață de 1,76 miliarde lei (335,62 milioane euro).















