Vivendi ar putea prelua postul de televiziune cu plată al grupului italian Mediaset

Vivendi ar putea prelua postul de televiziune cu plată al grupului italian Mediaset
scris 8 apr 2016

Grupul francez de media Vivendi, controlat de miliardarul Vincent Bollore, ar putea prelua televiziunea cu plată Mediaset Premium de la compania italiană Mediaset, în cadrul unui acord care vizează un schimb de acțiuni între cele două entități, relatează Bloomberg, care citează surse familiare cu situația.

Acordul, care ar putea fi anunțat astăzi, presupune un schimb de participații între Vivendi și Mediaset, al cărui acționar majoritar este fostul premier italian Silvio Berlusconi. În condițiile în care pachetul de acțiuni Vivendi are o valoare de piață de aproape 874 milioane de euro, cu mai mult de șase ori peste cea a acțiunilor Mediaset, grupul italian va ceda francezilor participația de 89% la postul de televiziune cu plată.

Urmărește-ne și pe Google News

Potrivit surselor menționate, compania spaniolă Telefonica, care deține restul de 11% la Mediaset Premium, a fost de acord să își vândă participația către Vivendi, care va deveni astfel singurul acționar al postului TV.

Vivendi vrea să preia Gameloft pentru 513 milioane euro CITEȘTE ȘI Vivendi vrea să preia Gameloft pentru 513 milioane euro

Tot în cadrul acordului, Berlusconi ar putea obține un loc în Consiliul de Administrație al Vivendi, iar directorul general al grupului francez, Arnaud De Puyfontaine, se va alătura board-ului companiei italiene.

Acțiunile Mediaset au urcat cu până la 2% în urma informațiilor, în timp ce titlurile Vivendi s-au apreciat cu 0,4%.

Dacă se va concretiza, tranzacția va reprezenta o etapă importantă în planul lui Bollore de a crea un jucător important pe piața europeană de televiziune cu plată, care să rivalizeze cu gigantul american Netflix și grupul de media Sky, deținut de magnatul Rupert Murdoch. 

viewscnt
Afla mai multe despre
vivendi
mediaset
mediaset premium
preluare
vincent bollore
silvio berlusconi
acord