Toți distribuitorii, inclusiv cei care utilizează exclusiv spectrul radio, respectiv DTH, vor fi obligați să aplice regula must carry, prin preluarea posturilor din lista revizuită anual de CNA și stabilită pe baza audienței (în cazul radiodifuzorilor privați). Preluarea posturilor care nu sunt în lista de must carry va putea fi făcută contra cost, dar la tarife de distribuție practicate în mod curent de distribuitor. Totodată, cabliștii vor fi obligați să organizeze grila de posturi în grupuri tematice unice, care vor include toate serviciile de programe din aceeași categorie, conform noilor reguli avizate acum.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Noile prevederi sunt incluse într-un proiect de lege avizat de comisiile de specialiate și care urmează să primească, cel mai probabil săptămâna viitoare, votul final în Parlament.
De ce este important: În prezent, orice distribuitor care retransmite servicii de programe prin rețele de comunicații electronice, cu excepția celor care utilizează exclusiv spectrul radio, respectiv DTH, are obligația să includă în oferta sa serviciile de programe ale televiziunii și radioului publice, precum și alte servicii de programe, libere la retransmisie și fără condiționări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privați, aflați sub jurisdicția României, în limita a 25% din numărul total de servicii de programe distribuite prin rețeaua respectivă. Criteriul de departajare pentru radiodifuzorii privați este ordinea descrescătoare a indicelui anual de audiență. Această listă de posturi obligatorii poartă denumirea de must carry.
CITEȘTE ȘI Taxa care va fi impusă platformelor de streaming - restabilită la 4%. În schimb, televiziunea și radioul publice vor putea întrerupe cu reclame filme și emisiuniVEZI AICI ȘI Canalele Digi24 și DigiSport ar putea fi închise dacă legea va fi votată
Potrivit formei care va fi supuse adoptării, proiectul prevede includerea rețelelor de comunicații electronice care utilizează exclusiv spectrul radio, respectiv includerea DTH sub incidența regulii must carry.
Aleșii arată că, în România, Consiliul Concurenței a propus în mai multe rânduri eliminarea excepției privindincidența regulii must carry, pentru a elimina discriminarea între distribuitorii de servicii audiovizuale, iar includerea în statele UE a DTH a fost recomandată într-un studiu al Comisiei Europene.
CNA va revizui anual lista serviciilor de programe de televiziune care se preiau obligatoriu la retransmisie și va comunica public ori de câte ori există modificări în interiorul listei.
CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Radu Puiu, analist XTB România: Apar tot mai multe prognoze care indică o extindere a crizei cipurilor. Abia în 2024 se va observa o situație mai bunăDistribuitorii de servicii vor prelua gratuit serviciile de programe a căror difuzare a început după data publicării listei CNA și care sunt libere la retransmisie și fără condiționări tehnice sau financiare, ale radiodifuzorilor privați aflați sub jurisdicția României, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni înaintea întocmirii listei CNA, în vederea asigurârii posibilității măsurării indicelui de audiență.
După expirarea termenului minim de 12 luni, serviciile de programe care nu se regăsesc în must carry pot opta pentru distribuție contra cost, dar la ”tarife de distribuție percepute în mod uzual de distribuitorul de servicii”.
”Reglementarea este necesară pentru a facilita accesul publicului la serviciile de programe cu pondere semnificativă în formarea opiniei publice. Crearea oportunității de a rămâne contra cost în grila unui distribuitor, chiar dacă nu este calificat la retransmitere în temeiul principiului must carry, nu trebuie să ofere distribuitorului posibilitatea de a impune condiții financiare abuzive prin care să tindă la absurd”, argumentează autorii prevederiii propuse.
Totodată, proiectul prevede în cazul distribuitorului obligația de a ”organiza grila în grupuri tematice unice, care vor include toate serviciile de programe din aceeași categorie, așa cum aceasta este menționată în anexa la licența audiovizuală sau conform declarației reprezentantului, pentru serviciile de programe aflate în afara jurisdicției României”.
Pentru a intra în vigoare, proiectul mai trebuie să primească votul final al Parlamentului și să fie promulgat de șeful statului.