Serviciul de streaming SkyShowtime, cel mai nou din Europa, este lansat astăzi în România, alături de Albania, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia de Nord, Polonia și Slovacia.
Prin această lansare multi-teritorală, numărul de piețe în care serviciul de streaming este disponibil ajunge la 20.
Compania a anunțat recent un acord pentru achiziționarea a 21 de seriale originale de la HBO Max în Europa, inclusiv seriale noi care vor avea premiera în 2023 sub numele de SkyShowtime Originals.
În România, serviciul va fi disponibil pentru 3,99 euro pe lună. În Cehia, prețul va fi de 179 CZK pe lună, în Ungaria 1999 HUF pe lună și în Polonia 24,99 PLN pe lună.