Miliardarul ceh Petr Kellner, noul proprietar PRO TV, a anunțat primele schimbări după preluarea CME

Miliardarul ceh Petr Kellner, noul proprietar PRO TV, a anunțat primele schimbări după preluarea CME

Didier Stoessel, noul CEO al CME

scris 13 oct 2020

Noul proprietar al PRO TV, fondul de investiții ceh PPF Group, a anunțat primele schimbări la conducerea Central Media Enterprise (CME) după finalizarea achiziției grupului de media.

Preluarea activelor CME, inclusiv a PRO TV, de către PPF, fond controlat de miliardarul ceh Petr Kellner, a fost finalizată astăzi.

Urmărește-ne și pe Google News
Gebrüder Weiss lansează platforma myGW dedicată clienților. Experiența digitală a clienților cu informații în timp real CITEȘTE ȘI Gebrüder Weiss lansează platforma myGW dedicată clienților. Experiența digitală a clienților cu informații în timp real

Didier Stoessel, fost director general al Nova Broadcasting Group, cel mai mare grup media din Bulgaria, a fost numit în funcția de director general al CME, responsabil pentru piețele din Cehia, România, Slovenia și Slovacia.

“Am achiziționat o companie bine gestionată, cu o acoperire excepțională a consumatorilor și o notorietate remarcabilă a mărcii și aștept cu nerăbdare să lucrez cu managementul excelent al posturilor noastre TV. Prioritatea mea este de a accelera transformarea digitală a afacerii, de a crește capacitățile noastre de creare a conținutului și de a continua moștenirea CME oferind știri independente și obiective, precum și divertisment de înaltă calitate pentru spectatorii noștri ”, a declarat Stoessel la preluarea funcției.

Stoessel a fost șeful Nova Broadcasting între 2012 și 2018. Anterior, a lucrat pentru HSBC Investment Bank și Merrill Lynch International.

La conducerea CME Bulgaria (posturile bTV, bTV Cinema, bTV Comedy, bTV Action, bTV Lady și Ring), PPF l-a numit pe cehul Lubos Jetmar, fost manager la FTV Prima Holding și care a lucrat anterior pentru HBO. Jetmar va fi responsabil pentru operațiunile, strategia și planurile de dezvoltare ale CME în Bulgaria.

PPF a ajuns la un acord pentru preluarea CME în octombrie anul trecut, într-o tranzacție de 2,1 miliarde de dolari.

Fondul de investiții controlat de Kellner avea deja afaceri în România, în principal în domeniul imobiliar.

PRO TV schimbă proprietarul: Miliardarul ceh Petr Kellner primește undă verde de la Bruxelles pentru preluarea CME CITEȘTE ȘI PRO TV schimbă proprietarul: Miliardarul ceh Petr Kellner primește undă verde de la Bruxelles pentru preluarea CME

Kellner este cea mai bogată persoană din Cehia și ocupă locul 68 în clasamentul mondial realizat de Forbes, cu o avere estimată la acest moment de 18,5 miliarde de dolari.

Petr Kellner

Petr Kellner

În februarie, Profit.ro a relatat că senatorul american Marco Rubio a cerut autorităților din această țară să examineze tranzacția, cu argumentul că acordul subminează interesele SUA în Europa Centrală și de Est, prin prisma unor presupuse legături ale lui Kellner cu China și Huawei Technologies.

Senatorul republican l-a acuzat pe Kellner că ar fi sprijinit, prin intermediul companiilor sale, “activitățile maligne” ale Chinei din străinătate.

În replică, PPF Group a declarat că Rubio își bazează afirmațiile pe “informații false”, furnizate de un politician ceh și a precizat că achiziția CME va complementa afacerile grupului din sectorul telecomunicațiilor.

CME are operațiuni în România, Cehia, Bulgaria, Slovacia și Slovenia. În România, grupul deține posturile PRO TV, PRO 2, PRO X, PRO GOLD, PRO CINEMA și PRO TV International, precum și mai multe site-uri. Totodată, în operațiunile de pe piața românească este inclus și postul PRO TV Chișinău, din Republica Moldova.

România este a doua mare piață pentru CME, după Cehia.

Fondat în urmă cu 30 de ani, PPF Group are operațiuni în 24 de țări și deține active în valoare de aproximativ 49 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
pro tv
protv
cme
petr kellner
ppf group
acord preluare
tranzactie finalizata
huawei
acuzatii legaturi china
didier stoessel
ceo
lubos jetmar