Google va investi 1 miliard de dolari în parteneriate cu editori de presă

Google va investi 1 miliard de dolari în parteneriate cu editori de presă
scris 2 oct 2020

Sundar Pichai, CEO-ul Google, a anunțat joi, prin intermediul unui mesaj online, că gigantul american din industria internetului va investi 1 miliard de dolari în parteneriate cu editori de presă din lumea întreagă, informează AFP.

"Acest angajament financiar (...) va remunera editorii pentru a crea și a selecționa conținuturi de înaltă calitate", pentru "o experiență" a informării online, a scris directorul general al companiei. El precizează că noul produs dezvoltat și propus de Google va fi mai întâi disponibil pe Google News pentru dispozitive mobile cu sistem de operare Android, apoi pe Google News pentru dispozitive iOS (sistemul de operare al dispozitivelor mobile create de grupul Apple).

Urmărește-ne și pe Google News
ULTIMA ORĂ Domeniul HoReCa va fi scutit de plata impozitului specific până la finele anului. Autoritățile locale pot decide în continuare alte scutiri CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Domeniul HoReCa va fi scutit de plata impozitului specific până la finele anului. Autoritățile locale pot decide în continuare alte scutiri

Pe termen lung, Google News Showcase va fi de asemenea implementat pentru căutările standard (Google Search) și pe Google Discover, fluxul de informații personalizate propus de Google, scrie Agerpres.

Potrivit lui Sundar Pichai, Google a semnat deja acorduri pentru aceste conținuturi noi, regrupate în "Google News Showcase", cu aproape 200 de editori din Germania, Brazilia, Argentina, Canada, Regatul Unit și Australia.

Dintre acei editori, Google a citat în special Der Spiegel, Stern, Die Zeit, Folha de S. Paulo, dar și editori de anvergură locală, precum El Litoral, GZH, WAZ și SooToday.

De asemenea, Google este pe cale să negocieze acorduri în alte țări, precum India, Belgia și Olanda, a precizat Sundar Pichai.

viewscnt
Afla mai multe despre
sundar pichai
google