Un număr de 16 orașe din România s-au înscris în competiția lansată în cadrului proiectului M100, pentru a deveni neutre climatic, iar zece dintre acestea vor fi selectate de un juriu internațional, se arată într-un comunicat de presă al inițiatorilor platformei dedicată programului.
„Orașele din România cu peste 50.000 de locuitori care au aplicat în perioada iunie – septembrie 2024 la Apelul pentru zece orașe neutre climatic lansat în cadrul proiectului M100 au intrat oficial în competiție pentru a primi susținere în transformarea în orașe sustenabile și mai puțin poluante. Dintre cele 16 orașe înscrise, zece vor fi selectate de un juriu internațional și anunțate pe 29 octombrie”, precizează sursa citată.
Orașele înscrise în competiție, ce reprezintă șapte dintre regiunile de dezvoltare ale României, sunt: Alba Iulia, Bistrița, Bârlad, Brașov, București, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Reșița, Sfântu Gheorghe, Timișoara, Târgoviște și Târgu Mureș, scrie Agerpres.
„Prin intermediul platformei naționale M100 care coordonează eforturile României pentru a atinge ținte de neutralitate climatică, o misiune oglindă a Misiunii UE „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în anul 2030″ și cu sprijinul partenerilor din Norvegia și Islanda, cele 10 orașe din România selectate vor beneficia de informații, activități de dezvoltare a capacității (workshop-uri, webinarii, sesiuni de asistență tehnică individuală) și documentație (ghiduri și modele de documente programatice) pentru elaborarea planurilor de acțiune pentru neutralitate climatică, a planurilor de investiții și a altor documente relevante. Participarea la acest program le va oferi oportunitatea de a genera schimbări pozitive și pe termen lung, de a-și îmbunătăți impactul asupra mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2035 și de a-și construi comunități durabile și implicate”, susțin reprezentanții M100.
Potrivit sursei citate, după încheierea Apelului, pe data de 15 septembrie 2024, aplicațiile depuse de orașe au intrat în procesul de evaluare și selecție.
Fiecare propunere transmisă de orașele candidate va parcurge trei etape: verificarea eligibilității, evaluarea tehnică și calitativă și selecția strategică – etapă ce se va concentra pe maximizarea impactului, promovarea diversității, stimularea incluziunii și încurajarea parteneriatelor.
CITEȘTE ȘI Cel mai mare producător de cereale din UE anunță cea mai slabă recoltă din ultimii 40 de aniProcesul respectă etapele parcurse la nivel european pentru desemnarea celor 112 orașe selectate în Misiunea Europeană și este coordonat de un juriu internațional format din profesioniști renumiți din diverse domenii relevante, cum ar fi: urbanism, neutralitate climatică sau dezvoltare durabilă.
Cele zece orașe selectate din România vor fi anunțate oficial în cadrul evenimentului „Climate Neutrality Forum M100” care va avea loc pe 29 și 30 octombrie 2024, în București, la Mina Museum.
Inițiativa „Towards Climate-Neutral and Smart Cities through Mutual Learning, Engagement and Capacity-Building” are ca obiectiv general sprijinirea orașelor, în special a celor din regiunile mai puțin dezvoltate și a orașelor mici și mijlocii, în planificarea tranziției către neutralitatea climatică.
Proiectul este finanțat din granturi SEE și Norvegiene prin Fondul pentru Relații Bilaterale și implementat sub egida HUB-ului M100, prin UEFISCDI în calitate de operator de programe în parteneriat cu Urbanize Hub – Asociația Institutul pentru Dezvoltare Locală, Ordinul Arhitecților din România (OAR), Norwegian University of Science and Technology (NTNU), Nordic Edge și RANNIS – Icelandic Center of Research.
Hub-ul M100 este un demers național dedicat coordonării eforturilor pentru atingerea țintelor de neutralitate climatică, coordonat de către Ovidiu Cîmpean, secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE).