Yahoo a stabilit un termen de două săptămâni pentru primirea ofertelor de preluare a operațiunilor de bază în domeniul Internetului și a activelor din Asia, potrivit unor persoane apropiate situației, relatează MarketWatch.
În scrisori trimise în ultimele zile posibililor cumpărători, reprezentanții Yahoo le-au cerut să facă oferte care să includă activele care îi interesează și pentru ce preț, scrie News.ro
Unii cumpărători ar putea fi interesați numai de activele de bază, din domeniul Internetului, sau anumite părți ale acestora, în timp ce alții ar putea face oferte pentru participațiile la Alibaba Group Holding sau Yahoo Japan.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Compania a stabilit ca termen limită data de 11 aprilie, a spus una din surse.
Ofertanții trebuie să dea detalii și despre cum vor finanța achiziția, ce condiții ar trebui să îndeplinească sau de ce aprobări ar avea nevoie.
Microsoft a purtat discuții cu fonduri private de investiții despre susținerea finanțării preluării, potrivit unei persoane apropiate situației.
Grupul speră ca în acest fel să își conserve veniturile obținute dintr-un parteneriat cu Yahoo în eventualitatea unei vânzări către o terță parte.