În cadrul unui eveniment organizat în auditoriul Steve Jobs Theater din cadrul noului sediu Apple Park, Apple a prezentat o nouă generație de iPhone.
A unsprezecea generație de iPhone este compusă nu din unul sau două modele, ca până acum, ci din trei noi smartphone-uri care moștenesc, în măsuri diferite, tehnologiile și designul lui iPhone X.
Apple încearcă să atingă mai multe paliere de preț care să satisfacă și creșterea de volum a vânzărilor, nu doar a veniturilor, cum a fost cazul după lansarea lui iPhone X, telefonul care a dat startul scumpirii peste pragul de 1.000 de euro a vârfurilor de gamă.
iPhone XS este corespondentul modelelor cu S în coadă, cele dar vin la un an sau chiar doi după o generație care aduce un design nou (iPhone 4S, iPhone 5S etc.). Acesta păstrează designul cu rame înguste și ecranul de 5,8 inch (2436 x 1125 pixeli rezoluție), beneficiind, cum era de așteptat, de un upgrade tehnic.
CITEȘTE ȘI Apple și Amazon, care au atins capitalizarea de 1 trilion de dolari, au pierdut împreună peste 100 de miliarde de dolari din capitalizarea bursieră, în patru zileXS Max, al doilea dintre cele trei modele noi, corespunde versiunilor plus de până acum – iPhone-urile cu cel mai mare ecran. În afară de ecran, acesta promite și o autonomie mai mare, grație încorporării unei baterii mai mari.
iPhone XS Max are un ecran de 6,5 inch, 2688 x 1242 pixeli rezoluție, 458 ppi.
Ambele modele oferă suport pentru HDR și Dolby Vision, precum și 3d Touch. De asemenea, tehnologia Face ID este disponibilă pe ambele telefoane.
CITEȘTE ȘI FOTO Primul telefon cu cinci camere foto ar putea purta brandul NokiaLa interior există chipsetul A12 Bionic, primul chip construit pe 7nm. Acesta are 6,9 miliarde de tranzistori, 6 nuclee pentru CPU și 4 nuclee pentru video. Conform celor de la Apple, noul procesor aduce un spor de performanță de 15% față de chipset-ul de anul trecut, A11.
Cea mai generoasă versiune dispune de 512 GB spațiu intern de stocare.
Sistemul foto al noilor iPhone-uri este compus din două camere foto de 12 MP, una cu unghi larg, cealaltă tele. Împreună, cele două facilitează realizarea unui zoom optic 2x.
Camera frontală are 7 MP și o apertură f/2.2.
Conform Apple, telefonul realizează până la 1 trilion de operațiuni de procesare pentru realizarea unei fotografii.
CITEȘTE ȘI VIDEO & FOTO HTC lansează smartphone-ul U12 life. De când apare în RomâniaAplicația foto include acum opțiunea alegerii diafragmei.
iPhone XS promite 30 de minute în plus autonomie față de de iPhone X, iar XS Max duce acest spor la 90 de minute.
iPhone XS suportă două cartele SIM.
Poate cel mai interesant pentru mulți dintre viitorii cumpărători este iPhone XR. Cu un ecran LCD de 6,1 inch și suport pentru Face ID, acesta va fi cel mai ieftin iPhone din noua generație, luând locul vechilor iPhone 8 și iPhone 8 Plus în oferta Apple.
iPhone XR are la bază același chipset A12 Bionic ca modelele XS și XS Max.
Al treilea noul model de iPhone se diferențiază și prin faptul că are în dotare o singură cameră foto de 12 MP, cu o apertură f/1.8.
CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Huawei a folosit fotografii realizate cu o cameră foto profesională într-o reclamă care promovează calitatea pozelor făcute de un smartphoneApple susține că iPhone XR oferă o autonomie cu 90 de minute mai mare decât cea a lui iPhone 8 Plus.
iPhone XR va costa începând de la 749 de dolari pentru versiunea de 64 GB spațiu de stocare. Mai există două versiuni: 128 GB și 256 GB. Va fi disponibil pentru precomenzi din 19 octombrie.
CITEȘTE ȘI FOTO Prima imagine de presă cu Galaxy Note 9 apare înainte de lansarea oficialăiPhone XS costă începând de la 999 de dolari pentru versiunea 64 GB, iar aceeași versiune va costa 1.099 de dolari în cazul lui XS Max. Cele două vor fi disponibile din 21 septembrie.