Grupul chinez Lenovo, cel mai mare jucător pe piața de PC-uri la nivel mondial și local, a anunțat joi o creștere de 7% a veniturilor din primul trimestru (aprilie-iunie) al acestui an fiscal, până la 13,3 miliarde de dolari, față de aceeași perioadă a anului trecut, în timp ce ce profitul net a crescut cu 31%, până la 213 milioane de dolari.
"Grupul Lenovo anunță o creștere a veniturilor din primul trimestru (aprilie-iunie) al acestui an fiscal, ajungând la suma de 13,3 miliarde de dolari, cu 7% mai mult decât aceeași perioadă a anului trecut. Profitul înregistrat înainte de impozitare a crescut cu 38% comparativ cu trimestrul întâi al anului fiscal anterior, ajungând la 332 milioane de dolari, în timp ce profitul net a crescut cu 31%, până la 213 milioane de dolari", a anunțat joi compania.
Grupul Lenovo PCSD (PC and Smart Devices) a înregistrat creșteri ale veniturilor de până la 10,6 miliarde de dolari, cu 670 milioane de dolari profit înainte de taxe, ceea ce înseamnă o creștere de aproape 28% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, scrie News.ro.
Piața de PC-uri a depășit estimările specialiștilor care preconizau o scădere a pieței, Lenovo păstrându-și poziția de lider pe piața mondială de PC-uri și tablete. Compania estimează că cererea de PC-uri va rămâne crescută pe termen lung, ca atare, Lenovo își va concentra eforturile pe inovația produselor sale pentru a se adapta rapid cererii și pentru a-și îmbunătăți lanțul de aprovizionare.
Grupul MBG (Mobile Business Group), afectat de pandemia de Covid-19, a înregistrat o creștere a veniturilor cu 33%, comparativ cu trimestrul întâi al anului fiscal anterior. Deși veniturile anuale au scăzut, volumul a depășit piața în regiuni cheie precum America Latină, America de Nord și Europa, cu o cotă de piață record înregistrată în America Latină și America de Nord.
Grupul DCG (Data Center Group) a înregistrat creșteri ale veniturilor cu 20%, până la 1,6 miliarde de dolari și creștere a profitabilități de la an la an. Veniturile din serviciile cloud au crescut cu peste 30%, stabilind un nou record al cererii de infrastructură cloud determinate de consumul crescut de conținut digital cauzat de izolarea din ultimele luni.
Lenovo are 63.000 de angajați în 180 de piețe.