Utilizatorii Instagram, avertizați că sunt vizați de o campanie de tip phishing

Utilizatorii Instagram, avertizați că sunt vizați de o campanie de tip phishing
scris 23 sep 2022

Directoratul Național de Securitate Cibernetică avertizează, vineri, că utilizatorii Instagram sunt vizați de o campanie de tip phishing, atacatorii folosind conturi compromise pentru a face oi victime.

”Continuă campania de tip phishing care vizează utilizatorii rețelei sociale Instagram. Atacatorii se folosesc acum de conturi compromise de Instagram pentru a convinge potențialele victime, prin tehnici de inginerie socială, să furnizeze link-ul de resetare a parolei contului primit prin sms”, a transmis, vineri, DNSC. 

Urmărește-ne și pe Google News

Specialiștii precizează că atacatorii pretind că au nevoie de link-ul din sms pentru a obține un vot într-un concurs online. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

”Nu furnizați altor persoane date referitoare la coduri de autentificare sau astfel de link-uri pentru resetarea parolei, chiar dacă sunt prieteni sau cunoscuți, pentru că astfel puteți pierde accesul la cont. Atacatorii să se folosesc de opțiunea 'forgot my password' din Instagram pentru a forța modificarea parolei. Dacă acest mesaj ajunge la dvs., înseamnă că cineva dorește să vă fure contul”, au mai transmis specialiștii DNSC. 

Compania aeriană TAP Air Portugal a fost victima unui atac cibernetic. Datele pasagerilor au fost publicate pe dark web CITEȘTE ȘI Compania aeriană TAP Air Portugal a fost victima unui atac cibernetic. Datele pasagerilor au fost publicate pe dark web

Alte recomandări: 

Evitați accesarea link-urilor din surse necunoscute! 
Atenție la corectitudinea gramaticală și de exprimare în limba română a textului primit. De cele mai multe ori atacatorii nu sunt vorbitori de română.
Activați autentificarea cu doi factori (2FA) din setările Instagram, deoarece acest strat suplimentar de securitate poate ajuta la reducerea șanselor de a avea contul compromis.
În cazul în care ați căzut în capcană și ați pierdut accesul la cont, adresați-vă Centrului de Ajutor Instagram pentru recuperarea lui. Va trebui să efectuați pașii necesari pentru validarea identității. 

viewscnt
Afla mai multe despre
phishing
instagram
dnsc
hacker