Un startup din Iași a lansat, luna aceasta, la Madrid, o aplicație de socializare numită Floca, care va fi disponibilă și în România din luna iunie. Cei care au aplicația pot să intre în contact cu alți utilizatori din apropiere sau să afle locul unde se află prietenii lor, prin intermediul GPS-ului de pe telefon.
Aplicația a ajuns la peste 50.000 de descărcări în prima săptamană de la lansare și are 6.500 de review-uri, dintre care 95% pozitive.
Pe piața din Spania, Floca urmărește până la finalul anului peste 100.000 de utilizatori activi lunar. În România, aplicația va fi lansată luna viitoare, iar dezvoltatorii urmăresc să atingă peste 10.000 de utilizatori activi în prima lună de la lansare.
Floca este dezvoltată de către SC Inovatie Alia, o companie de tehnologie din Iași, înființată în 2016. Denumirea aplicației este un acronim care reunește funcțiile principale ale acesteia: Friends location și chat around.
Aplicația se adresează atât celor care vor să cunoască noi oameni, cât și celor care vor să rămână în contact cu prietenii – cei care se află în zone aglomerate, precum festivalurile sau evenimentele mari și care pot folosi funcția de localizare pentru a rămâne în contact cu grupul.
Segmentul de vârstă principal al aplicației Floca este publicul tânăr, cu vârste cuprinse între 17 și 24 de ani.
Aplicația este gratuită și este disponibilă în magazinul Google Play și AppStore.