Studioul românesc Amber achiziționează un dezvoltator de jocuri video columbian

Studioul românesc Amber achiziționează un dezvoltator de jocuri video columbian

Echipa de leadership Madbricks

scris 5 aug 2024

Amber, studio independent dezvoltator de jocuri video din România cu birouri în întreaga lume, a achiziționat studioul columbian Madbricks. Această achiziție face parte din strategia Amber de a aborda procesul dezvoltării de jocuri video într-un mod colaborativ, având ca obiectiv să își extindă echipa la nivel global prin integrarea de studiouri externe.

Cu sediul în Bogota, Columbia, Madbricks este o companie cu o expertiză de 10 ani în co-dezvoltare și dezvoltare completă în mai multe genuri de jocuri și platforme. În acest timp, echipa studioului a crescut la aproximativ 40 de angajați și a livrat jocuri pe toate platformele majore, de la telefoane mobile la PC și console, consolidându-și poziția de lider în industria emergentă a gaming-ului din Columbia și America de Sud.

Urmărește-ne și pe Google News

Studioul a creat jocuri pentru companii de renume precum Voodoo, ByteDance și Maximum Games, iar titlurile s-au bucurat de sute de mii de descărcări pe toate platformele.

METRO România are un nou CEO CITEȘTE ȘI METRO România are un nou CEO

Achiziția vine în urma colaborării de succes dintre cele două companii, Amber și Madbricks lucrând împreună în trecut la diverse proiecte cu rezultate foarte bune.

„Am fost impresionați de dedicarea și profesionalismul echipei Madbricks în timpul proiectelor dezvoltate împreună, așa că această achiziție este un pas natural în relația noastră. Interesul față de piețele emergente face parte din ADN-ul nostru, iar Madbricks va consolida prezența Amber în peisajul industriei jocurilor din America de Sud.”, a declarat Mihai Pohonțu, CEO al Amber.

Înființată în 2013 în București, Amber este un dezvoltator de jocuri video compus dintr-o rețea de studiouri cu specializări diferite, oferind o paletă largă de soluții de dezvoltare de jocuri video, ce include livrarea de produse complete, co-dezvoltare, conversie de platforme, live operations și servicii de suport. Amber are în prezent peste 850 de angajați și, prin intermediul partenerilor săi, dispune de o rețea globală de peste 3.400 de specialiști.

Printre cele mai cunoscute companii de gaming cu care Amber a lucrat sau încă lucrează se numără Amazon, King, Big Fish Games, Disney, N3twork, Rovio, Warner Media și That Game Company. Amber a dezvoltat jocuri precum Tetris Beat, Super Spy Ryan, PositronX, Wild Things și Link Twin și a contribuit la dezvoltarea unor titluri de succes precum Secret Neighbor și SAW X pentru Roblox, Sky: Children of Light, Nascar Heat 5 și altele.

Logitech ar vrea să vândă mouse-uri pe bază de abonament CITEȘTE ȘI Logitech ar vrea să vândă mouse-uri pe bază de abonament

Amber are sediul central în București și birouri în Botoșani, San Francisco, Los Angeles, Guadalajara, Bogotá, Montreal, Kiev și Manila.

Amber a anunțat în luna mai, în Monitorul Oficial, că a renunțat la un ajutor de stat, în cuantum de 2,7 milioane euro, pentru dezvoltarea activității la Botoșani și Craiova, decizie argumentată și prin faptul că nu putea fi susținut și creat numărul de locuri de muncă eligibile asumate.

viewscnt
Afla mai multe despre
amber
madbricks