Numărul locurilor de muncă care necesită competențe legate de inteligența artificială (AI) a crescut de 3,5 ori mai repede decât restul joburilor, la nivel global, iar sectoarele care utilizează această tehnologie au înregistrat o creștere de aproape cinci ori mai mare a productivității muncii.
În acest context, realizatorii cercetării punctează faptul că serviciile financiare, IT și serviciile profesionale sunt cele mai expuse schimbărilor generate de AI, atât în activitatea lor, cât și în privința competențelor angajaților, arată Agerpres.
La nivel comparativ, în ceea ce privește productivitatea în aceste sectoare, de exemplu în IT, cererea de competențe legate de inteligența artificială, cum ar fi "AI/Machine Learning Inference" sau procesarea în limbaj natural, este în creștere, în timp ce pentru anumite competențe de programare în limbaje clasice, care pot fi ușor de înlocuit de AI, este în scădere, relevă datele incluse în raportul PwC 2024 Global AI Jobs Barometer.
"Există însă și sectoare care nu vor fi afectate de inteligența artificială sau care înregistrează o cerere de forță de muncă în creștere datorită altor macro tendințe, precum sectorul energiei regenerabile, construcțiile, activitățile sportive sau serviciile medicale sau de îngrijire personală. În prezent, există de șapte ori mai multe anunțuri pentru locuri de muncă specializate în IA decât în 2012", se arată în concluziile raportului de specialitate.
Potrivit sursei citate, cea mai rapidă creștere a ponderii rolurilor care necesită competențe în domeniul AI s-a înregistrat în servicii financiare (pondere de 2,8 ori mai mare față de alte sectoare), serviciile profesionale (de trei ori mai mare) și IT (de cinci ori mai mare).
Totodată, studiile arată o creștere semnificativă a importanței competențelor cognitive sofisticate (analiză, gândire critică, creativitate etc.), dar și a celor emoționale și comportamentale (adaptabilitate, inteligență emoțională, influență socială, autonomie etc.), pe lângă competențele digitale.
În opinia liderilor din companiile mari, AI va schimba modul în care organizațiile își vor desfășura activitatea, iar în acest sens angajații vor avea nevoie de competențe noi
CITEȘTE ȘI FOTO Umbrărescu a adus peste 110 muncitori și 116 utilaje la autostrada cu tuneluri pentru urșiAstfel, 84% dintre directorii executivi ale căror companii au început să adopte inteligența artificială cred că aceasta va crește productivitatea, iar 70% sunt de părere că noua abordare tehnologică va schimba semnificativ activitatea companiei lor. De asemenea, aproape jumătate dintre respondenți (46%) văd o creștere a profitabilității din utilizarea AI, în timp ce 41% estimează o majorare a veniturilor.
Raportul a analizat peste jumătate de miliard de anunțuri de angajare din 15 țări, care cumulează mai mult de 30% din PIB-ul global.