Rețelele de socializare, interzise pentru minorii sub 13 ani în regiunea belgiană Flandra

Cieltje Van Achter, responsabila pentru mass-media din guvernul flamand, a anunțat că va impune platformelor tehnologice să nu le mai permită minorilor cu vârste sub 13 ani să își creeze conturi pe rețelele de socializare, considerându-le dăunătoare pentru sănătatea lor.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Rețelele de socializare, interzise pentru minorii sub 13 ani în regiunea belgiană Flandra

'Flandra nu mai stă cu brațele încrucișate. Am stabilit în mod clar o limită legală de vârstă la 13 ani și am indicat faptul că giganții tehnologici trebuie să respecte normele noastre', a spus ministra Van Achter.

Limita de vârstă există deja în teorie, dar ea este ușor de ocolit, prin urmare guvernul regional flamand va impune regula printr-un decret, scrie Agerpres.

Google lansează seria de modele AI Gemma 4 CITEȘTE ȘI Google lansează seria de modele AI Gemma 4

'Comisia Europeană a estimat deja că designul TikTok provoacă prea mult dependență', a mai menționat Van Achter, adăugând că pe Snapchat 'circulă prea multe imagini sexuale și videoclipuri violente și se vând țigări electronice ilegale'.

Pentru a pune în aplicare măsura, autoritățile publice flamande vor elabora o listă cu platformele de socializare considerate dăunătoare, care vor fi obligate să implementeze un sistem eficient de verificare a vârstei utilizatorilor. Nerespectarea acestei dispoziții ar putea fi pasibilă de amenzi pentru companiile ce dețin rețelele de socializare, în conformitate cu reglementările UE.

'Rețelele de socializare trebuie să fie mai sigure pentru toți. Marile companii tehnologice au fost prea mult timp indiferente. Noi nu vom mai tolera aceasta. Dacă respectă regulile pieței noastre, ne protejează copiii, altfel vor rămâne în afara jocului', a concluzionat Cieltje Van Achter.

VIDEO&FOTO Primele imagini cu Pământul trimise de astronauții Artemis II, aflați în drum spre Lună CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Primele imagini cu Pământul trimise de astronauții Artemis II, aflați în drum spre Lună

În contextul în care guvernele și instanțele din întreaga lume intensifică presiunea asupra marilor companii tehnologice privind impactul platformelor asupra tinerilor, majoritatea covârșitoare a elvețienilor susțin introducerea unor măsuri mai stricte pentru protejarea copiilor și adolescenților pe rețelele sociale.

Un sondaj realizat de institutul de sondare GfS Bern pentru Fundația Mercator arată că 94% dintre respondenți consideră că minorii trebuie protejați mai bine de efectele negative ale rețelelor sociale, iar 78% cred că marile companii tehnologice au o influență prea mare asupra opiniei publice.

Rata inflației în Iran a depășit 50%, pe fondul războiului cu SUA și Israel CITEȘTE ȘI Rata inflației în Iran a depășit 50%, pe fondul războiului cu SUA și Israel

Rezultatele apar la scurt timp după o decizie a unui juriu din Los Angeles, care a stabilit miercuri că Meta și Google, companie deținută de Alphabet, au fost neglijente în proiectarea platformelor de socializare care pot fi dăunătoare pentru tineri. Verdictul este considerat un posibil precedent pentru numeroase procese similare aflate pe rol, scrie News.ro.

Ministrul elvețian de interne, Elisabeth Baume-Schneider, a declarat că este deschisă ideii unei interdicții privind utilizarea rețelelor sociale de către copii. Guvernul elvețian lucrează în prezent la un proiect de lege care să reglementeze marile platforme online și să le oblige să fie mai transparente.

Publicarea sondajului în cotidianul SonntagsZeitung vine la două zile după ce Austria a anunțat că analizează introducerea unei interdicții privind utilizarea rețelelor sociale pentru copiii sub 14 ani.

Mesaj de la Ministerul Energiei: diminuarea TVA sau reducerea proporțională accizei sunt în discuție pentru atenuarea scumpirii carburanților CITEȘTE ȘI Mesaj de la Ministerul Energiei: diminuarea TVA sau reducerea proporțională accizei sunt în discuție pentru atenuarea scumpirii carburanților

Sondajul GfS Bern a fost realizat în perioada 1–12 decembrie pe un eșantion de aproximativ 1.000 de persoane din Elveția cu vârsta de peste 16 ani. Marja de eroare este de plus sau minus 3,2 puncte procentuale.

Austria va interzice accesul copiilor de sub 14 ani la rețelele sociale

Vicecancelarul Andreas Babler a anunțat că guvernul va prezenta până în luna iunie un proiect de lege care să interzică efectiv utilizarea aplicațiilor de social media de către copiii de sub 14 ani, subliniind că riscurile pentru aceștia au fost ignorate prea mult timp. Platformele creează dependență și pot afecta sănătatea mintală. Îi expun la standarde nerealiste de frumusețe, glorificarea violenței, dezinformare și manipulare, a mai arătat Babler.

FOTO Selly anunță câte abonamente de 3 zile a vândut pentru NIBIRU în 4 zile CITEȘTE ȘI FOTO Selly anunță câte abonamente de 3 zile a vândut pentru NIBIRU în 4 zile

Autoritățile austriece nu vor întocmi o listă cu platformele interzise, dar planifică ca restricțiile să se aplice platformelor care folosesc algoritmi care produc adicție, generează profit și pot dăuna copiilor, iar în acest scop se vor folosi “metode tehnice moderne pentru verificarea vârstei utilizatorilor”, cu respectarea confidențialității, însă alte detalii nu au fost stabilite încă, scrie BiziDay.

În paralel, guvernul intenționează să introducă și o nouă disciplină școlară pentru dezvoltarea competențelor de educație media în rândul elevilor.

Extrema dreaptă austriacă a criticat planul, considerându-l un atac asupra libertății de exprimare și de informare a tinerilor. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite