Cetățenii români vor călători spre țări din Spațiul Schengen începând din 31 martie fără a se mai opri la tonetele de control ale Poliției de Frontieră și vor merge direct spre porțile de îmbarcare. Polițiștii de frontieră se vor afla însă în aeroporturi pentru a face verificări inopinate.
Amenzile prevăzute pentru servirea cu băuturi alcoolice, în localuri publice, minorilor, precum și pentru comercializarea și consumul băuturilor alcoolice în locuri publice, inclusiv la intrarea, în curțile și pe trotuarele adiacente unor instituții și spații precum spitale, școli, lăcașuri de cult, drumuri publice, parcuri, stadioane, săli de spectacole, mijloace de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat și private, ar urma să fie cuprinse între 5.000 lei si 10.000 lei, potrivit unui proiect legislativ adoptat de către Senat.
Senatul a adoptat, tacit, un proiect de lege al USR care vizează în principal introducerea posibilității pentru vânzătorii de produse din tutun și alcool de a verifica actele de identitate ale cumpărătorilor, în scopul constatării vârstei acestora.
Minorii de peste 16 ani vor putea călători singuri în străinătate la rude, pentru studii sau în scopuri medicale, potrivit legii adoptate miercuri de Camera Deputaților, în calitate de for decizional. Proiectul merge la promulgare.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ care completează legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială și care prevede sancționarea cu amendă și suspendarea activității localurile publice pentru comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit de băuturi alcoolice către minori.
Asemenea sancțiunilor pentru vânzarea de alcool sau tutun, și oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice minorilor va constitui contravenție și va fi sancționată atât cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cât și cu suspendarea activității comerciantului, potrivit unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Desfășurarea de jocuri de noroc prin mijloace de joc de tip slotmachine va fi interzisă firmelor care nu au la sediile sociale sau secundare autorizate activități de jocuri de noroc și pariuri, clasa CAEN 9200, prevede un proiect legislativ adoptat de senatori și care interzice astfel amplasarea așa-numitelor ”păcănele” în alte locuri decât sălile de jocuri, precum baruri sau cafenele. Potrivit aceluiași proiect, amplasarea sălilor de jocuri de noroc va fi interzisă pe o rază de 300 de metri aferentă școilor, campusurilor, locurilor de joacă pentru copii, precum și instituțiilor de credit sau unor instituții financiare nebancare.
Legislația în vigoare stipulează doar interzicerea vânzării produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani.
Vânzarea de alcool sau tutun minorilor va fi sancționată de la prima abatere cu suspendarea activității comerciantului în culpă, nu doar cu amendă, conform unui proiect de lege promulgat de președintele Iohannis.
Minorii vor putea deveni fondatori ai unei firme, adică asociați sau acționari, și vor putea, de asemenea, cu respectarea legislației în vigoare, să își desfășoare munca sub forma unei persoane fizice autorizate (PFA) sau întreprinderi individuale.
Vânzarea de alcool sau tutun minorilor va fi sancționată de la prima abatere cu suspendarea activității acomerciantului în culpă, nu doar cu amendă, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Parlamentul European a aprobat un nou set de reguli din cadrul Digital Markets Act, care vizează direct companiile de tehnologie și ar putea altera modul în care funcționează serviciile de comunicare și socializare.
Senatorii au respins marți proiectul de lege prin care vânzarea de alcool sau tutun minorilor nu ar mai fi fost sancționată la prima abatere doar cu amendă, ci complementar s-ar fi aplicat suspendarea activității comerciantului.
Vânzarea de alcool sau tutun minorilor nu va mai fi sancționată la prima abatere doar cu amendă, ci complementar va fi aplicată suspendarea activității comerciantului, prevede un proiect legislativ.
Un proiect de lege votat luni în unanimitate de Senat prevede creșterea pedepselor pentru infracțiunile sexuale, creșterea pragurilor de vârstă pentru victime sau completarea circumstanțelor agravante.
Fapta de comercializare sau oferire în mod gratuit de băuturi alcoolice minorilor va fi considerată contravenție și va fi sancționată cu amendă de până la 6.000 lei. În cazul repetării faptei va fi dispusă chiar suspendarea temporară a activității comerciantului, prevede un proiect de lege propus chiar de către producătorii din domeniu și susținut de actualul partid de guvernământ.
Persoanele dispărute vor putea fi căutate de autorități și prin mijloace speciale specifice anchetelor penale, precum supravegherea și interceptarea comunicațiilor, atunci când se consideră că cei dispăruți se află într-o situație de vulnerabilitate, mijloace care, în prezent, pot fi utilizate doar dacă persoanele respective sunt victime ale unor infracțiuni, prevede un proiect de Lege privind căutarea persoanelor.
Cota din încasările obținute din vânzarea filmelor nerecomandate minorilor, care alimentează Fondul Cultural Național, va fi aplicată nu numai pentru închirierea și vânzarea acestor producții, ci și pentru difuzarea acestora. Totodată, cota din veniturile realizate de firme cu activitate în incinta monumentelor istorice publice va fi extinsă la toate companiile din acel spațiu.
Bogatul investitor în fonduri speculative Jeffrey Epstein, aflat în centrul unui scandal politico-judiciar care a condus vineri la plecarea unui secretar din Guvernul lui Donald Trump, a încercat să cumpere doi potențiali martori în dosarul în care este acuzat de abuzuri sexuale asupra unor minori, dezvăluie The New York Times (NYT), relatează AFP, preluată de News.ro.
Comentariile postate la clipurile de pe YouTube care implică minori urmează să fie șterse în lunile următoare.
România se clasează pe locul 54 între cele 175 de țări cuprinse în raportul organizației Salvați Copiii privind minorii afectați de sărăcie, conflicte și discriminare de gen.
Cota din încasările obținute din vânzarea filmelor nerecomandate minorilor va fi eliminată în cazul comercianților, în schimb va fi extinsă cota din veniturile realizate de firme cu activitate în incinta monumentelor istorice publice, prevede un proiect de lege.
Legislația în vigoare prevede că bunurile imobile confiscate în urma unor sentințe penale pot fi transmise cu titlu gratuit diverselor instituții ale statului, centrale sau locale, sau date în folosință gratuită ONG-urilor, Academiei Române și academiilor de ramură înființate în baza unei legi speciale.
Fumatul pe terasele cu 2 pereți și tavan ar putea să rămână în continuare ilegal în pofida amendamentelor adoptate de Senat, în plus aprinderea țigărilor urmând a fi interzisă și în autoturismele personale, nu numai în cele de serviciu, dacă în acestea se află minori sau femei însărcinate.